„Am avut o viaţă destul de complicată. Nu pot spune că am o poveste extrem de dureroasă fiindcă în mare parte tot ce mi s-a întâmplat a fost din vina lipsei de comunicare dintre noi. Poate că nu am ştiut cum să menţin scânteia în căsnicia mea, iar încercările mele de a rezolva această problemă s-au dovedit a fi o adevărată greşeală.
După câţiva ani de căsătorie, am crezut că am descoperit o noua manieră de a menţine viu interesul între noi. Lucrurile începuseră să meargă tot mai rău între noi şi împreună cu soţia mea am decis să încercăm o nouă metodă. Una destul de ciudată ar spune unii, însă pentru noi nu era ceva ieşit din comun. După câteva discuţii pe această temă, soţia mi-a recomandat să ies cu o altă femeie. Prima dată m-am îndoit, am crezut că glumeşte, dar văzând că tot insistă am încercat să îi fac pe plac. Nu spun că mi-a displăcut ideea. Oricărui bărbat, după câţiva ani de căsnicie, poate şi după câteva luni, îi fug ochii la alte femei. Deşi mi se părea destul de ciudat am început o relaţie extraconjugală. Mă feream de soţia mea cât puteam însă eram conştient că realizează ce se petrece. Îmi era greu să cred că nu o deranja că sunt împreună cu o altă femeie.
Am încercat să fac tot posibilul ca situaţia între noi să se remedieze însă răceala devenea tot mai mare. La un moment dat îmi spune: „O iubeşti nu e aşa? Am văzut că te-ai schimbat mult!” Am încercat să îi explic că ea este singura persoană pe care o iubesc mai mult decât orice pe lumea asta însă gelozia începea să se înfiripe tot mai adânc. Ajunsesem să nu ne mai spunem nimic, locuiam în aceeaşi casă însă aveam vieţi separate. Am renunţat să mă mai văd cu Raluca, fata care îmi destrămase casa. Nu credeam niciodată că se va ajunge în asemenea situaţie mai ales că ea a fost cea care a venit cu ideea. I-am spus soţiei mele că am terminat acea relaţie, că totul mi se pare o mare prostie.
Am încercat să îi explic că ideea nu a fost una prea bună deoarece în loc să ne apropie a reuşit să ne despartă mai tare. Mi-a spus pe un ton destul de dur: „Faci cum crezi de cuviinţă!” Nu mai ştiam cum să procedez pentru a îndrepta lucrurile. Deşi nu eram vinovat de nimic, simţeam că o înşelasem. Simţeam că am trădat-o. Cu toate acestea credeam că şi ea mai vrea să consolidăm relaţia, credeam că doreşte ca totul să revină la normal şi să ne iubim ca în tinereţe. Tot ce mi-am dorit a fost să readuc acea pasiune care ne făcea să simţim că suntem unul pentru celălalt şi care ne unea. Am greşit. După o lungă perioadă am realizat că ea îşi dorea cu totul altceva.
Nu mă mai vroia lângă ea, se simţea mult mai bine singură şi, uneori, simţeam că îi sunt ca un ghimbe în spate. Orice făceam o nemulţumea. Nu am vrut să mai continui căsnicia şi m-am întors la femeia care îmi destrămase căsnicia. Am anunţat înainte cu câteva zile de a pleca de acasă ce am de gând să fac. Nepăsătoare mi-a spus că este mai bine aşa. Că nu are rost să ne chinuim să refacem căsnicia. Fiecare ar trebui să îşi vadă de drumul lui şi să îşi refacă viaţa. Atunci mi s-a spus în faţă că şi ea are pe cineva. Îi era mai bine cu el, iar toate încercările mele de împăcare au fost în zadar.
Nu înţeleg de ce a minţit, de ce nu mi-a spus că nu mai vrea să continuăm fiindcă şi-a găsit pe altcineva. În mintea mea sunt sute de întrebări. În orice caz, acum îmi este bine, deşi uneori devin nostalgic, femeia pe care o am lângă mine reuşeşte să mă facă să uit. Îmi pare rău că am ascultat-o. Poate dacă eram mai ferm şi gândeam bine problema nu se ajungea în situaţia asta. Orice aş spune ştiu că vinovaţi suntem amândoi”. (T.V.)
