Guvernul României a găsit de cuviinţă să concesioneze acestui personaj şi firmei canadiene Gabriel Resources creată de el exploatarea celui mai însemnat zăcământ de aur al ţării, în condiţii pe care nu le-ar fi accepta nici cel mai înapoiat stat al lumii.
Cine este, de fapt, norocosul investitor? Născut în 1964 în Borșa-Maramureș şi plecat din ţară în 1981, după absolvirea şcolii de mecanici auto, Frank Timiş a devenit peste noapte mare capitalist, după două condamnări penale în Australia, în 1990 şi 1994, pentru deţinere de droguri.
Reîntors în România în 1994 ca reprezentant al unor investitori străini în domeniul exploatărilor aurifere, eroul nostru a vizat de la început achiziţionarea Cadrilaterului de aur al României, reprezentând o suprafaţă de 500 kmp din Munţii Apuseni şi Metaliferi, în care se afla localităţile Roşia Montană, Buciu, Zlatna, Certej, Bolcana, Baza-Brad şi Băiţa Crăciunești. Întrucât în acel moment nu există încă legislaţia necesară unei astfel de achiziţii şi deoarece încă nu dispunea de suficiente resurse financiare, Timiş a început să-şi construiască pas cu pas strategia şi relaţiile menite să-i asigure succesul.
În România, căutătorul de aur şi-a făcut relaţiile prin care să obţină treptat aprobări de la diverse foruri; în Canada s-a asociat cu geologul Roy Cox, viitor partener de afaceri care-i putea furniza expertiză despre zăcămintele din România. În acelaşi timp, Frankie al nostru a înfiinţat două firme off-shore:
Castle Europa Ltd., înregistrată în Barbados şi Gabriel Resources Ltd., înregistrată în Jersey-Channel Island. Cu aceste firme fantomă, cu capital minim, Timiş intră ca mare investitor în România şi încheie contract de joint-venture cu firma de stat Mininvest Deva (fosta Regie a aurului şi cuprului, deţinătoare a licenţei pentru Roşia Montană), creând astfel societăţile mixte Euro Gold Resources S.A. (alias Roşia Montană Gold Corporation) şi Deva Gold S.A. cu participare de 80% din partea australianului şi 20% din partea Mininvest Deva.
Pasul următor a fost procurarea de capital acoperitor, prin fuzionarea firmei Gabriel Resources Ltd. cu o firmă minieră canadiană şi intrarea la bursa din Vancouver, iar apoi la Toronto Stock Exchange (TSE). Valoarea acţiunilor lui Gabriel resources la TSE a crescut rapid, datorită rapoartelor despre zăcământul de aur de la Roşia Montană, cel mai bogat zăcământ de acest fel din Europa. Uneori, se pot clădi, totuşi, castele de nisip, mai ales dacă dedesubt se afla un substanţial strat de aur….
Miliarde pentru Timiș, mai nimic pentru stat
Dacă la început, societatea mixtă Euro Gold resources a vizat doar valorificarea prin metode clasice a sterilului zonei aurifere concesionate, ulterior ea a obţinut prin clauze anexe peştele cel mare, şi anume dreptul de explorare şi exploatare a a zăcămintelor de aur. Nouă lege a minelor, introdusă în România în 1998, i-a permis lui Timiş transferul licenţei de exploatare de la partenerul român Mininvest Deva către Euro Gold şi implicit către Gabriel Resources. Termenii în care s-au încheiat tranzacţiile pune sub semnul întrebării competenta şi bună credinţă a partenerilor români faţă de interesele propriei lor țări. Pentru suma derizorie de 3 milioane USD, plătită în 1997, la acordarea concesiunii și pentru promisiunea de a crea câteva mii de locuri de muncă, Frankie a obţinut dreptul de exploatare a unui zăcământ de peste 300 tone de aur (600 tone după unii experţi) şi 1600 tone de argint. Numai valoarea medie a aurului de la Roşia Montană depăşeşte 3 miliarde USD.
O valoare însemnată o au de asemenea aurul, argintul şi şi metalele rare ce se vor extrage extrage din celelalte localităţi miniere din zona concesionată, precum şi din sterilul încă neprelucrat acolo. Gabriel Resources prevede să îşi recupereze investiţia în doi ani şi jumătate. În plus, întrucât zona Roşia Montană are regim de zona defavorizată, firma va fi scutită de taxa TVA şi taxa de export pe o perioadă de 10 ani. Beneficiul prevăzut de Gabriel Resources se ridică la aproape 30%, situaţie fără precedent într-o investiţie minieră, în orice parte a lumii.
Deşi beneficiul net al guvernului român va fi de doar 2% din valoarea extracţiei, afacerea se bucură, în mod surprinzător, de o susţinere entuziastă din partea mai marilor României.
Politicienii se vând, contra aur
De ce prezintă autorităţile romane, de la cel mai înalt nivel, până la ultima primărie din zonă, afacerea Euro Gold, că pe o problemă de interes naţional? Al cui interes se ascunde aici? Mai ales că firma canadiană încă nici nu a obţinut aprobările necesare din partea Ministerului Mediului.
Mulţi dintre oficialii români care i-au semnat lui Timiş diverse aprobări, lucrează acum în funcţii importante la Euro Gold: fostul secretar de stat la mediu, Gabriel Dumitrașcu, cel care a susţinut acordarea avizului de mediu în 1999, a devenit ulterior director la S.C. Gold Corp Roşia Montană; deputatul PSD Constantin Selagea, membru în Consiliul de administraţie al aceleiaşi societăţi, fostul prefect Ioan Rus vorbeşte ca un angajat de facto al lui Ioan Timiş; consilierii de la Roşia Montană, care s-au opus iniţial semnării Planului de urbanism general, şi-au schimbat şi ei poziţia, devenind angajaţi ai firmei Euro Gold.
Mai trebuie spus că firma canadiană preconizează exploatarea totală, de suprafaţă, a zăcământului. Aceasta înseamnă că vor dispărea Munţii Cetatea, Crainicul, Carnicelul şi Vaidoaia, Corna. Se vor prăbuşi vârfurile Detunata, Piatra Corbulul, Piatra Despicată, superbe monumente ale naturii. Se vor înălța, în schimb, munţi de steril. Vor fi dinamitări masive cu 150 tone de dinamită pe zi. Galeriile romane şi dace, adevărate comori arheologice, se vor prăbuşi ca la un cutremur puternic. Ne batem joc de atestarea noastră ca popor cu vechime de peste 2000 de ani. Impactul cel mai dureros va fi simţit de moţi, oamenii locului şi de mediul înconjurător.
Se va produce o cutremurătoare catastrofă ecologică. Euro Gold vrea să folosească tehnologia rapidă de obţinere a aurului prin filtrare cu cianuri în circuit închis, dar în mediu deschis, procedeu extrem de dăunător pentru oameni şi mediu, pentru tot ce este viu. Prin Declaraţia de la Berlin din 10 octombrie 2001, Uniunea Europeană interzice folosirea acestui procedeu în ţările membre.
Turcia şi Cehia, candidate la UE, au respectat această recomandare, însă guvernanţii români o ignoră. Mai ales după catastrofa ecologică din anul 2000 de la Baia Mare, unde firma australiană Transgold a aplicat acelaşi procedeu al cianurării, cu consecinţe dezastruoase, românii n-ar mai trebui să-şi asume un astfel de risc. Aşa cum prevăd planurile companiei lui Timiş, în zona respectivă se va întinde un lac artificial de peste 700 ha cu apă cianurată.
Rezerva strategică de aur a României
Experţii canadieni pretind că cianura se descompune în mediu deschis, dar experienţa de la Baia Mare a arătat influenţa nefastă a unor asemenea lacuri asupra tot ce este viu, pe o rază de cel puţin 25 de kilometri. Problema cea mai dureroasă va fi strămutarea moţilor din 8 localităţi împreună cu cimitirele lor şi cu bisericile vechi de sute de ani. Legea prevede în asemenea situaţii organizarea unui referendum.
Compania Euro Gold şi primăriile locale pretind că au făcut sondaje de opinie şi că majoritatea oamenilor din zonă acceptă strămutarea, întrucât li se oferă locuinţe noi, moderne şi locuri de muncă. Este adevărat că unii tineri, atraşi de mirajul unor servicii relativ bine plătite şi neavertizaţi de pericolul asupra sănătăţii, sunt în stare să accepte banii de azi pentru moartea de mâine; însă cea mai mare parte a moţilor se opune cu îndârjire dezrădăcinării. Într-o situaţie similară din Peru, populaţia a fost consultată şi rezultatul de respingere a unui contract cu o firmă canadiană a fost respectat.
A ajuns România chiar pe ultimul loc în lume? La noi e posibil ceea ce alţii refuză, apărându-şi dreptul la viaţă, la mediu sănătos şi curat?
Toată povestea pare desprinsă dintr-un roman de aventuri de prost gust! Să nu uităm că aşa numitul Cadrilater de aur al României conţine rezerva strategică de aur a țării. De ce să nu se exploateze raţional, în condiţii cel puţin decente, dacă nu avantajoase pentru România? În plus, să nu uităm că există o răspundere morală faţă de generaţiile ce vor veni după noi. Aur se exploatează în Munţii Apuseni de peste 2000 de ani. De ce trebuie să-l lichidăm acum, în 10 ani, deşertându-l în seifurile companiei Gabriel Resources?
