Majoritatea nevrozelor sunt determinate de procese psihice inconştiente şi provoacă de multe ori o perturbare reală a activităţii unuia sau mai multor organe.
Simptomele pe care le acuză nevroticii sunt în acelaşi timp fizice şi psihice. Ei suferă de migrene şi tulburări gastrointestinale, suportă greu oboseala fizică sau mentală, în general şi nu reuşesc decât într-o foarte mică măsură să se concentreze pe un subiect anume, deşi sunt foarte sensibili la stimulii externi. Foarte des, viaţa sexuală a bărbaţilor nevrotici poate fi caracterizată ca fiind foarte problematică. Nu e întotdeauna posibil să delimităm precis fiecare tip de nevroză deoarece de multe ori simptomele se confundă şi fac cu atât mai dificilă diagnosticarea.
Asemenea fiinţe chinuite, pline de zel şi de înfocare, nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut, deşi există ceva în felul lor de a se purta care îi poate trăda. Nevroticii au un aer îngrijorat, nu sunt siguri pe ei, par rigizi şi prea prudenţi. Pot trece de la timiditate la o extremă agresivitate, împin şi de o forţă pe care nici măcar ei nu reuşesc s-o înţeleagă şi de care se căiesc aproape întotdeauna. Îndoiala îi angoasează în toate alegerile pe care trebuie să le facă. Nu se simt siguri pe ei, neştiind niciodată nici cum să facă, nici ce pot sau trebuie să facă.
Mulţi nevrotici au chipul tensionat din cauza angoasei, expresia feţei le este încăpăţânată, iar buzele strânse. Sunt deprimaţi, ca şi când ar fi urmăriţi de o ameninţare necunoscută. Nevroticii reacţionează disproporţionat la orice situaţie neplăcută, pe care spiritul lor o măreşte şi o deformează. Continua lor anxietate îi împiedică să se bucure de clipele frumoase ale vieţii, tulburându-i chiar şi într-o atmosferă de linişte, de relaxare sau când se bucură de timpul liber. Ei sunt egocentrici, se gândesc în primul rând la ei (în timp ce unul dintre cele mai bune moduri de a găsi ieşirea din labirintul gândurilor este chiar preocuparea pentru nevoile celorlalţi). Sunt mereu conştienţi de cele mai mici gesturi pe care le fac şi consideră întruna că sunt în centrul atenţiei tuturor.
În această privinţă timiditatea lor nu trebuie să ne înşele. Nimic nu le agravează situaţia mai mult ca ironia. Încercarea de a-i face să se simtă responsabili pentru caracterul lor este absolut inutilă, pentru că defectele lor nu depind de ei, ci sunt generate de o reală maladie psihică şi anume nevroza. Foarte adesea nevroticul preferă să se izoleze. Uneori, el îşi manifestă agresivitatea faţă de ceilalţi prin scene violente, pe care le regretă imediat. Când ţipă, ştie că o face pentru un nimic, pentru o prostie, dar e absolut incapabil să se abţină. Cei din familie consideră că e o persoană foarte nervoasă, dar în acelaşi timp ştiu că dacă se ceartă cu el nu fac decât să înrăutăţească situaţia, iar dacă cei apropiaţi cedează, atunci ajung şi ei să sufere de nevroze.
De multe ori, toţi membrii familiei unui nevrotic încep să acuze, unul după altul, aceleaşi simptome, ca şi când ar fi vorba de o epidemie. În aceste cazuri, ne aflăm în faţa a ceea ce se numeşte „nevroză de grup" sau „nevroză colectivă". Nevroticul e şi un visător care răspunde la frustrări prin refugiere în reverii, în loc să acţioneze. În locul răzbunării, el îşi imaginează succesul şi gloria şi, distras de aceste visuri fără folos, lasă să-i scape printre degete adevăratele ocazii de a se revanşa din punct de vedere moral şi profesional. Frustrările rezultă din neputinţa de a înfrunta realitatea şi de a face deosebirea între problemele reale, cu adevărat importante, şi cele fictive.
Unii oameni se simt frustraţi în dragoste sau în muncă; alţii, în schimb, simt că toată viaţa lor este o imensă frustrare şi cea mai mică decepţie îi face şi mai abătuţi şi indiferenţ i faţă de ceilalţi. Şi persoanele sănătoase psihic trăiesc decepţii, dar le depăşesc şi le acceptă ca pe nişte experienţe de viaţă. În schimb, în ceea ce-l prive şte pe nevrotic, experien- ţele cu adevărat negative sunt cele care pătrund şi influenţează toate actele şi gândurile sale. Cei care nu suferă de nevroze reuşesc, impunându- şi o anume autodisciplină, să-şi rezolve crizele fără să recurgă la un specialist, deoarece sunt îndeajuns de echilibraţi.
În schimb, când persoanele nevrotice încearcă să-şi învingă singuri frustrările şi îşi dau seama că rămân neputincioşi în fa- ţa lor, ajung de multe ori să recadă într-o frustrare şi mai mare. Frustrările de care suferă un nevrotic nu pot fi vindecate decât aflând care este originea nevrozei. Aceasta este aproape întotdeauna foarte veche, uneori datând chiar din copilărie, când părinţii şi învăţătorii îi judecau pe copil şi îl pedepseau urmând nişte reguli stricte, fără să ţină cont de alte circumstanţe.
Cornel Bogdan
