Gușă a dat cu subsemnatul la DNA

Cozmin Guşă a declarat, marţi, că a fost audiat de procurorii anticorupţie în calitate de martor în dosarul în care se fac cercetări privind modul în care au fost vândute acţiunile Realitatea TV, precizând că a vorbit despre Codruţ Marta, Elan Schwartzenberg, Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă.

Cozmin Guşă a fost audiat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), fiind citat pentru a da declaraţii, în calitate de martor, în dosarul în care se fac cercetări în legătură cu modul în care s-a făcut preluarea acţiunilor Realitatea Media, potrivit Mediafax, citat de RTV.net.

La ieşirea din sediul DNA, Guşă a spus că acest caz este desprins din cel în care este cercetată dispariţia lui Codruţ Marta, astfel că, implicit, a fost întrebat de anchetatori care a fost rolul acestuia în Realitatea Media.

Guşă a precizat că le-a spus anchetatorilor că, la un moment dat, Codruţ Marta a deţinut o funcţie de administrator al unei componente a grupului, respectiv agenţia de presă Newsin, făcând declaraţii despre vizitele lui Marta la această publicaţie.
Întrebat ce a declarat despre contribuţia lui Elan Schwartzenberg, Guşă a spus că nu a mai vorbit cu acesta dinainte de plecarea sa din ţară. El a precizat că oricum nu mai avea multe de discutat cu Schwartzenberg, după ce a acesta ar fi încercat să înstrăineze mărcile Realitatea unei firme din Marea Britanie.

„Din iulie 2012 nu l-am mai văzut. Probabil că l-am văzut ultima dată prin luna mai, când ne-am supărat după ce a încercat să înstrăineze mărcile Realitatea la o firmă din Marea Britanie, detaliu pe care l-am furnizat. Noi am intrat imediat atunci, în calitate de acţionari minoritari, în coordonarea grupului Realitatea. E un dosar vast. Eu am fost întrebat privind implicările posibile de la Realitatea Media. Elan Schwartzenberg, după cum bine ştiţi, nu s-a mai întors în ţară din iulie 2012”, a arătat Guşă.

Întrebat în legătură cu problema înstrăinării mărcilor, Guşă a arătat că din iulie 2012, de când a plecat Schwartzenberg, a reuşit readucerea mărcilor în patrimoniul Realitatea şi a arătat că doreşte să scoată această companie din insolvenţă „pe modelul Hidroelectrica” şi s-o readucă pe piaţă la nivel normal.

Guşă a mai spus că a fost întrebat şi despre legăturile sale cu Sorin Ovidiu Vîntu, arătând că le-a întrerupt în primăvara lui 2010, din iniţiativa sa, acesta fiind şi motivul pentru care nu a dorit să comenteze „prostiile spuse de un fost prieten”.

Întrebat ce a declarat despre Sebastian Ghiţă, Guşă a spus că nu au fost multe discuţii despre acesta cu procurorii.