Tatăl era la catedră, fiul spărgea locuințe de lux în Europa

Fiul unui profesor din Drobeta-Turnu Severin a fost ridicat luni de poliţişti, fiind acuzat de furt din locuinţe.

Bărbatul de 31 de ani era monitorizat de mult timp de oamenii legii, potrivit RTV. Fiul profesorului a dat, împreună cu mai mulţi tineri, spargeri la magazine şi locuinţe de lux din Europa.

El a fost arestat pentru spargeri de locuinţe şi magazine și este acuzat că a furat bunuri în valoare de sute de mii de euro.

Spărgătorul este proprietarul unei vile din judeţul Mehedinţi şi are în garaj mai multe maşini de lux. Trei autoturisme au fost ridicate de anchetatori.