Steaua şi Dinamo Tbilisi au încheiat 1-1 în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Roş-albaştrii au condus la pauză, prin golul marcat de Latovlevici, dar au fost egalaţi în debutul reprizei secunde, iar meciul s-a încheiat 1-1. Steaua s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, cu scorul general de 3-1.
Cu toate acestea, antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf, s-a declarat nemulțumit de evoluția unor jucători. El a spus că „așa nu se poate continua, trebuie să luăm măsuri”.
În schimb, managerul Mihai Stoica a apreciat dăruirea jucătorilor și, fără să nominalizeze, a recunoscut că unii dintre ei nu s-au ridicat la cerințele tehnice așteptate.
„Pe unii i-a sufocat poate faptul că erau în fața unei calificări în play-off-ul Ligii Campionilor”, a punctat Meme Stoica.
Peste două săptămâni, Steaua va juca din nou, în faţa unui adversar care va fi stabilit vineri, de la ora 12.45, în urma tragerii la sorţii care va avea loc la sediul UEFA din Nyon.
Steaua va fi cap de serie la această tragere.