Petru Mircea vrea să dezgroape rămăşiţele cântăreţei Mădălina Manole şi să le mute în cimitirul din Otopeni, însă socrii săi se opun. Prin urmare, asistăm la un nou episod din scandalul continuu ce a urmat decesului „Fetei cu părul de foc”.
Petru Mircea îşi doreşte să o aibă cât mai aproape pe Mădălina Manole, aşa că a decis să îi mute mormântul din cimitirul „Bolovani” din Ploieşti, într-un cimitir din Bucureşti. Mai exact la Otopeni, acolo unde a şi organizat luna trecută parastasul de trei ani al artistei. Tatăl Mădălinei nu este însă de acord.
„Vrea lucrul ăsta de când a fost îngropată, dar nu are nicio şansă. Fata noastră e băgată în ciment, nu în pământ şi nu poate fi deshumată decât peste opt ani, atunci când împlineşte 11 ani. Plus de asta, Mădălina a fost declarată cetăţean de onoare al Ploieştiului şi nu cred că primăria şi procuratura îl vor lăsa să o ia de aici”, a declarat Ion Manole pentru Click.
Mai mult, vărul Mădălinei Manole, Tibi Baroianu, întăreşte acuzaţiile aduse lui Petru Mircea. El spune că acesta vrea să mute rămăşiţele Mădălinei doar ca să-şi terorizeze socrii. Pe de altă parte, Petru Mircea susţine că părinţii actriţei fac orice ca să-i strice imaginea.
Mădălina Manole s-a sinucis pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care împlinea 43 de ani. Ea s-a otrăvit cu un insecticid foarte puternic. În urma artistei a rămas un băieţel, care acum are patru ani.