Tora Vasilescu a ajuns de la filmare la spital

UPDATE 12:43 Actriţa spune că se simte mai bine, însă mai rămâne în spital pentru analize.

„M-au sunat mulţi prieteni crezând că e ceva grav. A fost o tensiune mare, căldură, filmare şi acum mi-e mai bine. Mai am nişte analize de făcut”, a declarat Tora Vasilescu la România TV.

Îndrăgita actriţă a ajuns cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Elias după ce, în timpul filmărilor, i s-a făcut rău, iar colegii au chemat imediat salvarea.

Medicii au constatat că a fost vorba de un puseu de hipertensiune. Au decis totuşi să o interneze pentru mai multe investigaţii. Prietenii spun că starea de rău ar putea fi cauzată atât de temperaturile ridicate, cât şi de dietele pe care actriţa, în vârstă de 62 de ani, ar obişnui să le ţină.
Tora Vasilescu ar putea fi externată în cursul zilei de astăzi.

 

Bucureştenii s-au topit, marţi, sub soarele arzător, iar printre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza caniculei s-a numărat şi cunoscuta actriţă Tora Vasilescu, care a avut mari probleme de sănătate în timpul unei filmări şi a ajuns la spital.

Actriţa Tora Vasilescu a fost preluată de un echipaj SMURD, marţi, de la o filmare şi transportată la Spitalul Elias din Capitală pentru investigaţii, informează Mediafax.

Potrivit coordonatorului SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, actriţa se afla în zona Piaţa Iancului, unde se află şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), la o filmare, când i s-a făcut rău, iar echipajul SMURD a constatat că a fost vorba despre un puseu hipertensiv şi a transportat-o pe cunoscuta actriţă la Spitalul Elias.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, Valentin Calu, a declarat că puseul de hipertensiune s-a produs pe fondul căldurii excesive şi că, deşi starea ei s-a ameliorat, Tora Vasilescu va rămâne totuşi peste noapte la spital.
Tora Vasilescu, în vârstă de 62 de ani, este o actriţă de teatru şi film, ce a fost distinsă de trei ori cu premiul pentru interpretare al Uniunii Cineaştilor din România.