Episoadele pilot (sau prima serie) au făcut deja valuri în Statele Unite ale Americii și ne-am dori ca poveştile simpatice ale noilor seriale TV să ajungă şi pe ecranele din România.
Graceland: Undeva în California, o casă pe plajă e transformată în centrul de operaţiuni pentru ofiţeri sub acoperire. DEA, FBI, Vamă – toţi locuiesc în aceeaşi casă cunoscută sub numele de „Graceland”, un loc plin de secrete.

Orange is the New Black: Nici nu se terminase bine primul sezon, când producătorii au anunţat că deja s-a semnat pentru cel de-al doilea. Poveştile şi încurcăturile amuzante ale unei fete ajunse la închisoare au fost etichetate de The Washington Post ca „cel mai bun show despre viaţa în închisoare făcut vreodată.” A fost produs de Jenji Kohan, responsabil şi pentru „Weeds”.

Onion News Empire: Serialul ne va duce în spatele unei reţele de televiziune fictive, iar senzaţia finală e cea de parodie (cu multe glumiţe destul de simpatice) a mai seriosului „The Newsroom”.

Alpha House: Un grup de patru senatori Republicani stau într-o casă împreună, în Washinton D.C. Cum rezolvă ei crizele politice, cum se descurcă atunci când vine vorba de realegere? Serialul aduce un pic cu „Veep” şi îl are pe John Goodman într-unul din rolurile principale.

Camp: Un nou serial cu şi despre părinţi şi adolescenţi într-un loc izolat, la marginea unui lac din America. Departe de civilizaţie, vara are un pic de amuzament pentru fiecare membru al familiei: părinţii pun mâna pe sticla de gin, adolescenţii se îndrăgostesc şiu se despart cu repeziciune.

Glamourmagazine.ro