Iordănitul

În calendarul popular, pe 7 ianuarie, când este prăznuit Sfântul Ioan Botezătorul, există un obicei, numit „Iordănitul”. Iordănitorii erau băieţii care aveau vârsta mai mare de 15 ani. Însă, nu vârsta era principala condiţie a întrării în ceata iordăniţilor.

Cea mai importantă cerinţă pentru a fi primit în rândul iordănitorilor era să te fi bucurat de sănătate în tot anul. Conducătorul cetei, lua de la preot, în ajun, o căldăruşă cu agheasma de la Bobotează, şi îi stropea pe toţi cei întâlniţi, urându-le să trăiască mulţi ani şi să le fie de bine. De cele mai multe ori, cei întâlniţi erau ridicaţi pe braţe şi duşi cu forţa la râu sau la lac sub ameninţarea că-i aruncă în apă. Aceştia se răscumpărau cu un dar. În acest obicei exista credinţa că cei udaţi acum, vor fi sănătoşi tot anul. (A.M.)