Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I, a declarat, vineri, preşedintele grupării ardelene, Ioan Mărginean.
„Am primit decizia oficială de la TAS. Universitatea a primit licenţa pentru Liga I. Este o decizie absolut normală. Era logic pentru că ceea ce s-a întâmplat la cele două comisii de licenţiere din ţară a fost o bătaie de joc. Nu se poate ca în România cei care lucrează la Sistemul Naţional de Licenţiere să nu aplice şi să nu ţină cont de legea insolvenţei. Asta este o mare fisură în manualul de licenţiere”, a spus Mărginean.
Oficialul susţine că gruparea clujeană a pierdut foarte mult din cauza refuzului instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere din cadrul FRF de a-i acorda licenţa. „Am pierdut foarte mult din cauza instanţelor departamentului de licenţiere. Am pierdut imagine, am pierdut bani, am pierdut jucători din cauza domnului Duru… Dar acum nu mai contează, important este că vom juca în Liga I. Mă bucur enorm pentru aceşti suporteri absolut fantastici ai Universităţii Cluj, ei merită totul”, a precizat Mărginean, pentru MEDIAFAX.