Incidente cu morți la Cairo, după ce Morsi a fost înlăturat

Militanţi favorabili regimului Mohamed Morsi au fost implicaţi într-un schimb de focuri cu militari egipteni, vineri, pe străzile din Cairo, afirmă surse citate de AFP. Cel puţin trei manifestanţi au fost ucişi în acest incident, potrivit Mediafax.

Incidentul intervine în contextul în care mişcarea Fraţii Musulmani a organizat vineri ample proteste la Cairo, denunţând „lovitura de stat militar” prin care a fost demis preşedintele islamist Mohamed Morsi.

La rândul său, opoziţia egipteană a anunţat că va organiza propriile manifestaţii, tot în cursul zilei de vineri.