Mulţi spun că viaţa e frumoasă. Suntem sfătuiţi să o trăim cu intensitate maximă, întrucât clipele trec, nemaiputând fi recuperate.
Un adevăr cât de poate de simplu la prima vedere dar, oare, cei care îl rostesc sunt conştienţi de asta? Oare ei nu au simţit niciodată, în niciun moment din viaţa lor, că nimic nu are rost? Am învăţat cu trecerea timpului că sfaturile sunt oferite, de cele mai multe ori, de necunoscători. Fiecare îşi dă cu părerea în orice problemă, deşi pus în faţa ei, se pierde… Primim sfaturi, aparent bune, după care ne ghidăm, pentru ca apoi să realizăm că greşim. Ştim cu toţii că prima iubire nu se uită niciodată.
Cunosc asta din propria experienţă şi, tot din propria experienţă, spun că durerea lăsată îţi va rămâne mereu întipărită în suflet. Timpul cicatrizează, adevărat! Însă amintirea rămâne, iar încrederea depusă în prima dragoste nu o vei mai simţi niciodată. Eu am avut parte de ea la o vârstă fragedă şi tot la o vârstă fragedă am cunoscut durerea. Nu pot minţi, am trăit poate cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele. Am zâmbit în fiecare zi alături de el, iar când nu mai era lângă mine, zâmbeam doar gândindu-mă la el. Un sentiment unic, pe care îl obţii cu greu şi îl pierzi cu uşurinţă.
Radiam de fericire, iar viaţa mi se părea simplă, îmi puteam atinge orice scop, orice vis şi îmi puteam îndeplini orice dorinţă. Iubeam amândoi! Trăiam pentru zâmbetul celuilalt şi încercam să dăm totul pentru noi. Ne era bine şi, acum, o spun cu lacrimi în ochi. Am făcut greşeala de a asculta sfaturile celor din jur. Am făcut ce trebuie, spun ceilalţi, dar sufletul meu nu spune asta. Am greşit, gândind că sfaturile apropiaţilor sunt mai presus de sentimentele mele. Nu mi-am ascultat sufletul şi am vărsat lacrimi amare. Nu am reproşat nimic, nimănui.
A fost alegerea mea, o alegere proastă pe care mi-o asum. După ce am simţit durerea unui eşec, am început să-mi trăiesc viaţa ghidată de sentimente. Am învăţat să iau propriile decizii, să nu mă mai las influenţată fiindcă nimeni nu ştie ce e mai bine pentru mine. Mulţi condamnă decizia mea, dar eu vreau să-mi trăiesc propriile greşeli, nu vreau să suport consecinţele unui sfat dat la întâmplare. Părerile sunt împărţite. De obicei, până să cunoaştem suferinţa şi eşecul, ne lăsăm conduşi de prejudecăţi, gândim prea mult, în loc să dăm frâu liber sentimentelor. Ne dăm seama de greşeală prea târziu, când pierdem persoana de lângă noi, care a încercat să ne arate direcţia bună.
Atunci, regretele şi părerile de rău nu-şi mai au rostul, nu te pot ajuta să recuperezi toate clipele de fericire pierdute. Te laşi ghidat ca pe o marionetă, faci ceea ce cred alţii că trebuie. Practic, îi copiezi pe ceilalţi, copiezi o viaţă monotonă şi îţi laşi propria viaţă să treacă pe lângă tine. Acum susţin cu tărie că viaţa merită trăită, însă după propriile dorinţe, hotărâri şi sentimente…(A.D.)
