Născut în Craiova la 15 august 1877, Francisc Şirato a fost unul dintre cei mai mari artişti din prima jumătate a secolului XX.
Primul contact cu arta se petrece la Liceul de Artă din oraşul natal, loc în care deprinde cu prisosinţă tehnica litografiei. Aşa că primele lucrări ale artistului aparţin domeniului graficii. Însă pasiunea pentru pictură face să capete întietate în demersurile sale artistice. Astfel, pleacă cu o bursă de studii la Dusseldorf, în Germania. Puţinele sale surse materiale îl trimit spre un atelier de gravură, unde lucrează şi se întreţine pentru o perioadă. Pentru prima dată expune la „Salonul oficial” de la 1907.
Desenele sale nu trec neobservate şi se înscrie astfel în a trimite cu regularitate, multe dintre desenele sale la revista „Furnica”. Între anii 1908 – 1914 face parte din „Tinerimea artistică”. Arta sa în acest decurs merge înspre îmbinarea cromatică şi tehnică totodată, dintre ceea ce semnifică neoimpresionismul şi elemente care compun adesea folclorul românesc. Dacă Răscoala din 1907, care l-a inspirat în multe dintre lucrările sale, venirea primului război mondial în determină să picteze dramele reliefete de acesta. După război, în 1920, aderă la gruparea „Arta română”, pentru ca în anul următor să se înscrie în „Gruparea celor patru”, din care au făcut parte Tonitza, Ştefan Dumitrescu şi Oscar Han.
Luminozitatea în opera lui Şirato capătă o importanţă primordială, delimitarea formelor făcându-se prin contraste de culoare şi lumină, rezultate fiind din alăturarea a două culori de valori diferite. În 1932 Francisc Şirato devine profesor la Academia de Belle Arte din Bucureşti. Ulterior i se decernează multe premii în urma unor expoziţii de pictură, la Barcelona, Bruxelle, Paris, New York, pentru ca în final să primescă şi Premiul naţional pentru pictură. Dincolo de faptul că a fost unul dintre cei mai reputaţi pictori de la început de secol XX, Şirato s-a distins şi printr-o bogată activitate publicistică, cronici de artă înscrise în „Sburătorul” lui Eugen Lovinescu şi în „Cugetul românesc”. Se stinge din viaţă la 4 august în 1953. (Viorica Romaşcu)
