TRANZACŢII. Hidroelectrica a vândut 6 din cele 16 microhidrocentrale scoase la licitaţie în octombrie 2008, cu aproape 22 de milioane de lei.
Companiile Wienstrom GmbH din Austria şi SC Beny Alex SRL din Romania, au fost firmele care au câştigat licitaţiile organizate de Hidroelectrica, informează NewsIn. „Din cele 16 microhidrocentrale, au fost vândute şase la preţul total de 21,9 milioane lei (2,8 milioane lei/MW). Pentru celelalte 10 microhidrocentrale s-a dat un nou anunţ de licitaţie şi s-au pus în vânzare dosarele de prezentare începând cu data de 15 decembrie 2008.
Licitaţia va avea loc în luna februarie 2009”, potrivit reprezentanţilor Hidroelectrica. Pentru cele 16 microhidrocentrale fuseseră cumpărate dosarele de prezentare de către un număr de 20 de firme din ţară şi din străinătate (Austria, Finlanda, Germania, Italia, Ungaria), au adăugat reprezentanţii Hidroelectrica.
De precizat că aceeaşi companie austriacă, Wienstrom GmbH, a mai achiziţionat în 2008 de la Hidroelectrica un lot de 17 microhidrocentrale (din bazinele râurilor Moldova, Dorna, Gurghiu, Olteţ, Negrişoara), pentru 28 milioane euro. Hidroelectrica mai are de privatizat 63 de microhidrocentrale, ca urmare a angajamentului asumat de România în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, prin care compania a avut de privatizat un portofoliu de 150 microhicentrale. Până acum, Hidroelectrica a vândut 87 de microhidrocentrale. (V.N.)