Remedii pentru drenarea vezicii biliare şi pentru afecţiuni hepatice

Decoct de iarbă mare
Se pun la fiert în 250 ml apă, 20 g rădăcină de iarbă mare. Se lasă pe foc 5 – 10 minute, se dă la o parte de pe flacără şi se lasă astfel 10 minute. Se strecoară şi se administrează 3 – 4 linguri pe parcursul unei zile.

Macerat la rece din obligeană
O linguriţă rădăcină de obligeană, bine mărunţită se pune la macerat în 250 ml apă rece şi se lasă astfel 12 ore. După aceste 12 ore, se pune vasul la încălzit unde se va lăsa maximum 5 minute, cu flacăra mică, se strecoară şi se consumă câte o lingură de soluţie pentru adulţi şi o linguriţă pentru copii, după fiecare masă principală.

Infuzie din flori de siminoc
Se infuzează 20 g plantă uscată în 250 ml apă clocotită. Se strecoară şi se consumă ca atare, câte 2 căni cu infuzie pe zi.

Decoct din seminţe de secară
O lingură de seminţe de secară se pun la fiert cu 250 ml apă. Se lasă să fiarbă 5 – 10 minute, se strecoară şi se consumă câte două căni de ceai astfel obţinut, îndulcit cu miere de albine.

Suc de ceapă roşie
Se curăţă un kilogram de ceapă roşie, se spală şi se pune la storcătorul electric, sucul obţinut, aproximativ 600 ml se amestecă cu 300 g miere de albine. Se amestecă bine cu o lingură de lemn, se păstrează într-un borcan la frigider. Se administrează câte 50 gr înainte sau după mesele principale, timp de 30 de zile, după care se face o pauză de 30 de zile, şi se poate relua.