Selecționerul Victor Pițurcă a luat atitudine, după ce Gabi Tamaș a ajuns la sediul poliției, beat mort și acuzat de distrugere.
Pițurcă l-a înlocuit imediat pe internaționalul român cu Dragoș Grigore, de la Dinamo.
„Când bea un spriț se schimbă. El e un băiat foarte bun, dar e dificil în astfel de situații. Mă gândesc că era în timpul liber, la ora 1 trebuia să se prezinte. Nu e normal să se întâmple așa ceva, nu știu încă exact detaliile. E un băiat extraordinar, chiar vorbeam cu el despre asta. Nu știu, când mai vine prin țară, mai are obiceiul să se antureze cu câte un prieten. Probabil că a băut un pahar în plus, probabil că a fost și provocat, stiindu-se că este persoană publică. E păcat de imaginea lui. Nu a bătut pe nimeni, nu a omorât, însș o să ia o amendă pentru tulburarea liniștii publice”, a spus Florin Manea, impresarul lui Tamaș, la Ora Exacta in Sport.
Victor Pițurcă i-a chemat pe jucători la reunirea lotului vineri, la ora 13, ca urmare a amicalului pe care România îl va disputa pe 4 iunie, cu Trinidad Tobago.