Monstrul care a violat și a tranșat o femeie face dezvăluiri

Florin Mînzăraru a recunoscut că a luat la ocazie o femeie pe care a omorât-o ulterior. El a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Bărbatul de 37 de ani a menţionat că mobilul omorului a fost reprezentat de jaf şi viol, după cum bănuiau anchetatorii, au declarat, pentru Mediafax, surse din Poliţie.
Criminalul a plâns în faţa poliţiştilor şi procurorilor, cărora le-a spus că regretă ce a făcut, au mai spus sursele citate.
Potrivit unor surse judiciare, Mînzăraru a descris împrejurările în care a comis crima. El a precizat că a tranşat cadavrul în cada apartamentului său din oraşul argeşean Topoloveni. De asemenea, el a spus că a întreținut relații sexuale consimțite de victimă. El a omorât-o apoi după ce între ei s-a iscat o ceartă, susține criminalul.
Iniţial, Mînzăraru a refuzat să-şi recunoască fapta, însă acesta a cedat în timp ce, de faţă cu el, anchetatorii îi percheziţionau locuinţa din localitatea argeşeană Leordeni. La poarta locuinţei se adunaseră, în timpul percheziţiei, o mulţime de săteni, care îl huiduiau pe Mînzăraru şi cereau, în cazul său, pedeapsa cu moartea.
Apartamentul din Topoloveni a fost sigilat de către anchetatori, urmând să fie, de asemenea, percheziţionat.
După audieri, Florin Mînzăraru a fost adus la Bucureşti, unde a fost prezentat instanţei Tribunalului Capitalei, cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea, astfel că bărbatul va fi încarcerat.
Rudele unei femei de 36 de ani din localitatea dâmboviţeană Valea Mare au alertat Poliţia, sâmbătă seară, despre dispariţia acesteia, după ce a fost dată publicităţii informaţia privind cadavrul găsit în râul Argeş.
Femeia, Iuliana Neblea, în vârstă de 36 de ani, era divorţată, lucra la o fabrică de pâine din Topoloveni şi făcea zilnic naveta din localitatea Valea Mare din Dâmboviţa, unde locuia împreună cu concubinul ei. Sora femeii dispărute a susţinut că bărbatul cu care aceasta trăia în concubinaj ar fi recunoscut-o la morgă, după semnele particulare.