Doi arheologi francezi au descoperit niste adevaruri uimitoare, care au stat pana acum ascunse, nefiind observate de nici un alt cercetator. Se pare ca piramida lui Keops, cea mai mare dintre cele trei care formeaza complexul de la Gizehsi, una din cele sapte minuni ale lumii, contine o multime de camere si coridoare secrete, care au fost acoperite de constructorii antici cu diverse blocuri de piatra sau mortar si gips.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, francezii Jacques Bardot si Francine Darmont au folosit o tehnica numita macrofotografiere si o alta – imaginea negativa. In acest fel, realizand poze imense si amanuntite ale piramidei, ei au cercetat galeriile numeroase la care au acces turistii si au vazut ca unele imbinari ale peretilor sunt false, au fost “machiate”, pentru a ascunde cotloane secrete. De asemenea, ei au putut identifica anumite pietre care au fost plasate special pentru a servi drept paravan, pentru a inchide intrarile. Chiar au descoperit pe o piatra un simbol, o hieroglifa, care, dupa parerea lor, indica una dintre aceste culoare, semn ce a fost uitat de arhitectii faraonului atunci cand au sters urmele.
O alta metoda de camuflare era umplerea galeriilor cu nisip, pentru a asigura o izolare fonica. Astfel, daca cineva ar fi incercat sa gaseasca eventualele coridoare secrete ciocanind in pereti, nu ar fi putut afla nimic, intrucat nu suna nimic “a gol”.
Toate aceste tertipuri la care au apelat arhitectii egipteni ar fi avut ca scop mascarea accesului persoanelor la un apartament format din trei camere. Acolo ar fi fost chiar camera regelui si celelalte doua morminte, care, in opinia cercetatorilor, ar ascunde chiar sarcofagul faraonului si pe cel al mamei sale.
Toate aceste teorii sunt in curs de verificare, francezii urmand acum sa obtina autorizatiile necesare de la egipteni pentru a putea sapa in continuare. Un lucru este cert pentru ei: Faraonul i-a pacalit pe toti!