10 generali și colonei, anchetați de DNA!

Dosarul „Case pentru generali” se extinde. 10 generali și colonei au intrat în vizorul DNA, care îi cercetează penal.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de alte 10 persoane care au deţinut funcții de conducere din MApN, în legătură cu achiziţionarea, în condiții nelegale, a unor locuințe de serviciu la preţ subvenţionat, se arată într-un comunicat DNA.
Iată care sunt persoanele anchetate: general maior Şerban Floarea, general maior Radici Francisc, general maior Năstase Constantin, general locotenent Medar Sergiu-Tudor, general locotenent Rotaru Gheorghe, general corp de armată Chelaru Mircia, comandor Gonciaruc Gheorghe, colonel Julea Cornel, colonel Vizitiu Ionel, plutonier adjunct Matei Mihaela, toţi în rezervă.

În sarcina acestora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Cei zece învinuiți ar fi închiriat și ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz, de declaraţii false.