Zăpada le dă bătăi de cap şoferilor

TRAFIC. Deşi în sudul ţării vremea aduce a primăvară, în alte zone iarna şi-a intrat în drepturi cu tot cu viscol şi zăpadă. Astfel, traficul rutier din mai multe zone afectate de ninsori se desfăşoară cu greutate. Zăpada măsoară un centimetru pe DN 18A, între kilometrii 160 şi 180, în zona Borşa din judeţul Maramureş, pe DN 7A, între kilometrii 50 şi 63, pe segmentul Voineasa – Vidra (Vâlcea) şi între kilometrii 91 şi 100, Groapa Seacă – Petroşani (Hunedoara). Stratul de nea de pe DN 13E, între kilometrii 73 şi 82, la Bărcani, în Covasna, ajunge la trei-patru centimetri şi la cinci centimetri pe DN 1R, în zona Beliş din Cluj şi la Scărişoara, în Alba. Este recomandat ca în asemenea condiţii meteo-rutiere nefavorabile să se circule cu autovehicule echipate corespunzător pentru sezonul rece şi să se adopte un regim de viteză redus, permanent adaptat la starea carosabilului alunecos. (A.M.V.)