Războiul politic și politicianist din România se desfășoară, de la o vreme, folosindu-se de grupuri de interese din exteriorul țării. Tot mai des ni se explică reacțiile oficialilor europeni, de pildă, prin prisma faptului că fac parte dintr-o familie politică sau alta, că aparțin unui partid european.
De asemenea, sunt tot mai dese acuzațiile că unii politicieni ne duc spre sfera de influență a Rusiei. Practica ne-a demonstrat că fiecare stat are anumite canale de comunicare media prin care transmite poziții semi-oficiale. Unele aparțin serviciilor secrete, altele guvernelor, altele sunt „independente”, cel puțin văzute din afară, dar au politici editoriale care dezvăluie cine se află, de fapt, în spatele lor.
Tocmai de aceea, ATAC vă prezintă, număr de număr, materiale ale unor asemenea canale media. Astfel, politica românească poate fi înțeleasă, de cele mai multe ori, mult mai ușor. În acest număr, „vestul” va fi reprezentat de ediția românească a postului german Deutsche Welle, în timp ce „estul” de Vocea Rusiei.
Deutsche Welle
1. Trei noutăţi semnificative în noua Constituţie
Noua Constituţie se află abia la începuturile sale tatonante, într-un stadiu în care bunele intenţii afişate sunt extrem de fragile şi pretind să fie apărate cu toată puterea convingerilor democratice.
Comisia de revizuire a Constituţiei a dat publicităţii un document care conţine liniile principale pe care le va urma procesul de revizuire şi, totodată, limitele sale. În pofida laconismului acestui document se pot întrevedea de pe acum anumite tendinţe.
Câteva dintre ele merită o atenţie specială. De la bun început se afirmă că „Forma de guvernământ a statului român este republica parlamentară”. Acest lucru poate fi înţeles în două feluri: pe de o parte devine clar că discuţia despre monarhie este încă odată lăsată deoparte; pe de altă parte se afirmă cu limpezime că România se desparte de modelul semi-prezidenţial copiat cu derogări nefericite după Constituţia Franţei.
Ulterior nu se arată nimic cu privire la modul de alegere al preşedintelui, ceea ce lasă toate posibilităţile deschise. Se spune totuşi că „preşedintele României are atribuţii de reprezentare internă şi externă”, ceea ce în principiu înseamnă că noua Constituţie intenţionează să renunţe la executivul bicefal, care a fost iniţiat prin Constituţia din 1991. Se arată de asemenea că primul ministru participă la Consiliul European ceea ce înseamnă de fapt că cele mai importante aribuţii executive ale preşedintelui vor fi eliminate.
E adevărat că şi un preşedinte ales prin vot universal direct poate fi limitat la atribuţii de reprezentare, dar ar fi mult mai firesc ca preşedintele să fie ales în parlament, ca în cele mai multe republici parlamentare. În sfârşit există astăzi în România împrejurări politice şi psihologice care par potrivnice unei reforme mai coerente, care să accepte fără ezitări toate atributele parlamentarismului. În orice caz la acest capitol multe lucruri rămân să fie lămurite.
Un al doilea aspect, am spune aproape revoluţionar, este acela referitor la referendumul de iniţiativă populară. „Referendumul poate fi iniţiat şi de cel puţin 500.000 de mii de cetăţenei cu drept de vot provenind din cel puţin jumătate din judeţele ţării. Voinţa poporului exprimată prin referendum va fi legiferată în mod obligatoriu în maximum 6 luni de la data referendumului, în caz contrar, Camera Deputaţilor şi Senatul sunt dizolvate de drept.”
Găsim aici nu doar un avans democratic semnificativ, dar şi o polemică implicită cu modul în care a tratat preşedintele Traian Băsescu problema referendumului. În viziunea acestui document un referendum capabil să invalideze Parlamentul este numai unul de iniţiativă populară. Este o soluţie corectă căci un referendum iniţiat „de sus”, pe teme alese cu subtext şi promovate manipulator, nu ar putea fi considerată ca o veritabilă expresie a voinţei populare.
Un al treilea aspect care exprimă o noutate remarcabilă este acela referitor la Articolul 1 din Constituţie. Pentru prima dată după 1990 un document de această natură admite să facă o trimitere care este extrem de preţioasă nu doar pentru români, dar şi pentru ungurii din Transilvania. „România este un stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor (…) reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român, ale Declaraţiei de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 şi ale idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989″.
Dacă viitoarea Constituţie va consacra această trimitere şi mai ales dacă va incorpora consecinţele ei fireşti, atunci vom asista cu adevărat la un eveniment politic de mare însemnătate.
2. Straiele albe ale Papei şi oile negre ale UE
În timp ce Papa Francisc entuziasmează credincioşii şi calmează spiritele mirenilor, Ungaria face să se încreţească puternic frunţile liderilor europeni, care nu mai ezită să ia în calcul şi sancţiuni foarte severe.
Fără fumul alb ce iese din hornul Capelei Sixtine atunci cînd conclavul a ales un nou Papă, fără fumul „istoriei” cum scrie FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG azi, în editorialul de pe prima pagină, lumea ar fi mai săracă. Şi chiar dacă în aceste vremuri pseudo raţionale, a devenit de bon ton să vorbeşti de rău Biserica şi religia, totuşi există un mare număr de credincioşi care aşteaptă cu sufletul la gură, zile la rînd, fumul alb ce vesteşte instalarea pe Sfîntul Scaun a unui nou cap al Bisericii Catolice. Credinţa nu este raţională ceea ce constituie latura ei fascinantă dar şi primejdioasă. In vremuri instabile, ea oferă un sprijin, un reper, dar nu mai puţin important este ca ea să nu înăbuşe spiritul critic.
Din acest motiv, semnalează acelaşi ziar pe a doua sa pagină, protestanţii şi luteranii sunt ceva mai rezervaţi în privinţa intenţiei noului Papă de a reforma Biserica Catolică. Totuşi, Francisc se bucură de o neaşteptată şi masivă simpatie din partea est-europenilor, poate şi fiindcă el predică apă şi bea tot apă, relevă NEUE OSNABRUECKER ZEITUNG.
Nu o cruce aurită ci o cruce din metal poate fi zărită pe pieptul noului papă, ale cărui straie sunt albe şi cît se poate de simple. La întrunirile cardinalilor, adesea veşmîntul său negru contrasta cu purpura tradiţională în portul înalţilor prelaţi. Din înfăţişarea noului Pontifex Maximus, pe care o descrie, ziarul leton LATVIJAS AVIZE deduce trăsăturile de caracter ale acestuia: simplitate, modestie, căldură sufletească. Chiar dacă uneori se întîmplă ca prima impresie să nu fie neapărat şi cea care contează, scurtul răstimp de cînd cardinalul Bergoglio a devenit Papa Francisc legitimează entuziasmul pe care persoana sa îl stîrneşte.
Un papă neobişnuit de omenos şi cumsecade, exclamă de la Praga HOSPODARSKE NOVINY, un papă pe care-l aşteptam demult, scrie ziarul slovac PRAWDA, un papă care înaripează speranţele credincioşilor de rit greco-catotlic de a-şi vedea în sfîrşit recunoscută oficial, credinţa. Premize favorabile există căci între timp răposatul episcop ucrainean Stepan Tschmil, avusese bune relaţii cu actualul Papă, dă de înţeles UKRAINA MOLODA, sperînd în posibilitatea ca Biserica Greco-Catolică să poată lua hotărîri autonome, nemaifiind nevoită să consimtă la toate deciziile Vaticanului.
Iar de la Moscova NESSAWISSIMAJA GASETA atrage atenţia că un Papă de 76 de ani, nu poate reforma din temelii Biserica, deşi catolicismul ar avea stringentă nevoie de o primenire. Se poate însă spera ca Papa Francisc să fie dispus la compromisuri. Surprizele nu pot fi însă excluse.
Că ele pot fi şi dintre cele mai neplăcute, o dovedeşte situaţia Ungariei, luată cu îngrijorare sub lupă de liderii europeni la Bruxelles şi comparată, pe drept cuvînt, cu cea din România. Astfel, FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG scrie: guvernul de la Budapesta şi cel de la Bucureşti sunt de orientări diferite dar se comportă identic. Nu ele sunt cele care trebuie să respecte regulile ci regulile trebuie să se conformeze ţelurilor urmărite. Comentatorul evidenţiază că şi în România şi în Ungaria, Curtea Constituţională a devenit un factor perturbator în planurile urzite de guvernul Ponta, respectiv Orban. Al doilea factor care strică socotelile celor doi este străşnicia cu care Uniunea Europeană revendică respectarea principiilor statului de drept. Şi cum reacţionează liderii de la Bucureşti şi Budapesta?
Ei recurg la un dublu limbaj: la Bruxelles, uzează de discursurile diplomatice şi formulele stereotipe, acasă emit discursuri naţionaliste incendiare. Ceea ce, deduce comentatorul, ar putea amplifica tendinţele centrifugale din sînul Uniunii Europene dacă aceasta nu va lua măsuri împotriva lezării canonului ei de valori. De aceea, presiunile pe care Comisarul UE, Reding, le face acum asupra Ungariei sunt cît se poate de corecte.
Iar la summitul Uniunii, unde pe ordinea de zi prioritară era problema crizei economice, creşterea economică şi programul de austeritate, prin controversatele modificări aduse constituţiei proprii Ungaria a iscat dispute încinse, umbrind lucrările reuniunii. In discuţie sunt aduse acum sancţiuni severe împotriva Budapestei, mergînd pînă la retragerea dreptului de a vota, semnalează portalul electronic al revistei DER SPIEGEL. De la Viena DIE PRESSE îşi exprimă consternarea pricinuită de criminalizarea de către guvernul Orban a problemelor sociale, în ocurenţă a săracilor, a celor lipsiţi de adăpost. Iar din Berlin, TAGESSPIEGEL se opreşte asupra instrumentelor cu care comisarul european pe justiţie, Viviane Reding, încearcă să stopeze abuzurile guvernului Orban: Bruxelles-ul examinează posibilitatea unei curmări a ajutoarelor europene şi o limitare a dreptului de vot al Budapestei.
Vocea Rusiei
1. Gazele de şist şi paranoia „pericolului roşu”
Situaţia legată de gazele de şist a stârnit o adevărată panică în rândul analiştilor portocalii. După ce premierul Ponta şi-a trădat alegătorii, „reevaluând” poziţia faţă de exploatările gazelor de şist, lucrurile păreau rezolvate, însă locuitorii zonelor afectate nu au dorit să stea nepăsători în timp ce se pregăteşte otrăvirea apei şi pământului pe care trăiesc.
După primele acţiuni de protest, trompetele companiilor americane s-au aliniat pentru a discredita aceste acţiuni, găsind imediat „mâna Moscovei” în toate demersurile celor care îşi doresc privilegiul de a bea apă pură şi a avea un sol curat. Dintre toate textele care insinuează existenţa unei operaţiuni finanţate de Gazprom în spatele protestelor împotriva gazelor de şist, se remarcă textul semnat de Andrei Bădin şi publicat în EVZ.
În contextul publicării unor asemenea texte, propaganda portocalie are obiceiul de a folosi următorul truc propagandistic: dacă la un asemenea text nu există răspuns, atunci se declară că „ruşii nu au găsit ce să răspundă la magistrala analiză”, iar dacă un răspuns există, declară că „sigur în analiză există adevăr, pentru că ruşii au răspuns”. Merită atrasă atenţia asupra faptului că aceste trucuri nu fac altceva decât să deturneze atenţia cititorului de la studiul argumentelor şi informaţiilor prezentate de părţile beligerante.
Unul dintre „argumentele” prezentate de propagandiştii pro-americani se referă la teoretica imposibilitate „de a scoate în stradă 10 mii de oameni fără a-i plăti”, mai ales în condiţiile în care acţiunile de protest politic de la Bucureşti nu se bucură de popularitate. În asemenea argumente se vede clar miopia şi cinismul specific unora dintre analiştii bucureşteni care cred că nimic nu poate fi mai important decât jocurile politice din capitală. În realitate, lupta partidelor politice şi lupta „pentru democraţie” este un concept foarte abstract şi în mod normal, fără eforturi specializate, oamenii de rând se implică foarte greu în acţiuni de protest cu caracter politic. În cazul gazelor de şist, motivul protestului este chiar instinctul de supravieţuire, iar pericolul intoxicării apei şi solului este unul cât se poate de concret. Frica şi mânia sunt sentimente foarte puternice, care pot scoate în stradă mii de oameni fără eforturi adiţionale.
Cei care tot caută „mâna Moscovei” în aceste proteste, nu reuşesc să aducă nici un fel de dovezi în sprijinul acuzaţiilor aduse. Luând în consideraţie numărul de agenţi înfiltraţi în rândul protestatarilor (cu şi fără echipament de înregistrare) şi numărul astronomic de ofiţeri (ne)acoperiţi care se ocupă de acest subiect, dacă legături pe filiera Moscova-Bârlad nu s-au găsit, înseamnă că ele nu există.
Andrei Bădin, citează ca din Sfânta Scriptură fragmente din rapoartele think-tank-ului american CSIS (Center for Strategic and International Studies), găsind în aceste fragmente confirmări ale tuturor aserţiunilor şi acuzaţiilor lansate. În rapoartele CSIS se explică (fără dovezi) că Gazprom ar fi implicat în lobby împotriva gazelor de şist, că gazele de şist prezintă un pericol major pentru Rusia etc. Acum, pentru echilibrarea impresiei, să punem în balanţă câteva aspecte omise din „analiza” propagandei americane.
Primul: CSIS este un think-tank printre finanţatorii căruia se numără companiile petroliere din Statele Unite. Al doilea: Printre cele mai cunoscute recomandări ale CSIS se numără un raport în care se justifica necesitatea „privatizării urgente ale industriei petroliere din Iraq”, cu sau fără voia guvernului Iraqian.
Al treilea: CSIS a susţinut că în Iraq au existat arme de distrugere în masă şi acum susţine existenţa armelor de distrugere în masă în Siria. Se vede că „mâna Gazpromului” în scandalul gazelor de şist este la fel de reală ca şi „armele de distrugere în masă” ale lui Saddam Hussein.
Dacă tot caută agenţi ai Moscovei, atunci reprezentanţii propagandei pro-Chevron ar trebui să-i găsească la New York Times care a publicat o serie de articole incendiare în care se detaliază pericolele ecologice ale extracţiei gazelor de şist. Ar trebui să găsească agenţi ruşi şi în departamentul de analiză de la Deutsche Bank care au publicat un amplu raport în care se explică de ce extracţia gazelor de şist din Europa nu va fi profitabilă. Ar putea să mai găsească agenţi KGB şi la Departamentul de Energie al SUA care a publicat în 2012 un raport în care a redus la jumătate estimările ultraoptimiste anterioare care se refereau la rezervele de gaze de şist din SUA, decredibilizând astfel toate estimările făcute cu privire la abundenţa gazelor de şist în Europa.
Pe măsură ce conflictul în legătură cu exploatarea gazelor de şist se va intensifica, se vor intensifica şi eforturile de lobby în presă care şi aşa se cam poziţionează în favoarea companiilor petroliere americane. Ca de obicei, Vocea Rusiei va oferi o viziune alternativă şi argumentată asupra situaţiei.
2. Americanii sunt pe cale să renunţe la Deveselu
Curtea de Conturi a Congresului SUA (Government Accountability Office) a permis scurgerea în presă a unui raport referitor la scutul anti-rachetă care urma să fie amplasat în estul Europei. Concluziile acestui raport, elaborat de o instituţie neutră din punct de vedere politic, arată că există şanse reale ca SUA să renunţe la scutul antirachetă în forma lui actuală şi să nu mai amplaseze elementele scutului în România şi Polonia.
Desigur, presa din România şi analiştii politici de la Bucureşti au încercat şi vor încerca în continuare să minimizeze importanţa acestui raport. Cel mai bine s-a eschivat de la un răspuns pe fond preşedintele Băsescu care a declarat că nu comentează articole din presă, deşi s-a folosit de ocazie pentru a declara că scutul va exista şi pentru a lovi în oponenţii politici. În realitate, raportul Curţii de Conturi a Congresului SUA este primul pas spre renunţare sau, cel puţin, o reconfigurare radicală a scutului anti-rachetă.
Raportul a ajuns la trei concluzii de fond. Prima: scutul este imperfect din punct de vedere tehnic şi nu se poate spune exact dacă va funcţiona sau nu. A doua: Polonia şi în special România sunt locaţii foarte proaste pentru amplasarea unui asemenea sistem. A treia: Transformarea sistemului într-un sistem cu amplasare maritimă prezintă provocări excepţionale, atât din punct de vedere tehnic cât şi diplomatic. Merită subliniat faptul că argumentaţia invocată de auditorii Congresului este o copie aproape exactă a argumentaţiei invocate de vicepremierul rus Dmitri Rogozin în toate tratativele şi discursurile referitoare la scutul anti-rachetă.
Presa de la Bucureşti invocă o serie de argumente pentru a demonstra că raportul nu prezintă nici un fel de pericol, iar România va rămâne pe veci ancorată în sfera de influenţă a SUA. Să analizăm aceste argumente:
Argument: Pentagonul nu va fi de acord cu concluziile raportului şi nu va permite alterarea programului de creare a scutului anti-rachetă.
Realitatea: Pentagonul a avizat concluziile raportului. Mai mult, scurgerea raportului în presă a fost organizată special pentru a preveni posibilele „schimbări de opinie” în perioada următoare.
Argument: Raportul a fost comandat de un senator republican, iar Casa Albă nu-şi va însuşi concluziile raportului.
Realitatea: Curtea de Conturi este o organizaţie non-partizană din punct de vedere politic, în sensul că interesele celor două partide sunt perfect echilibrate în cadrul acestei instituţii. Administraţia democrată nu putea să-şi facă mea culpa pentru scutul anti-rachetă din iniţiativa proprie. Mai mult, odată ce raportul a fost comandat de republicani, înseamnă că partidul republican, cunoscut pentru poziţiile sale intransigente în relaţiile cu Rusia, este de acord cu renunţarea la scutul anti-rachetă în Europa. După apariţia acestui raport, republicanii nu numai că nu se vor putea opune anulării programului, ba chiar vor trebui să lupte pentru închiderea programului.
Argument: Locaţiile din România şi Polonia nu puteau fi alese decât după rezultatele unor studii aprofundate care nu pot fi anulate de rapoartele unor „contabili” de la Curtea de Conturi. Realitatea: În raportul Curţii de Conturi a Congresului SUA se specifică în mod expres că alegerea locaţiilor, mai ales în cazul României, a fost făcută fără efectuarea unor studii aprofundate. Dacă traducem din limbajul birocratic în cel cotidian, vedem că decizia de a amplasa scutul la Deveselu a fost o decizie politică, iar această decizie este pe cale să fie inversată.
Argument: Raportul Curţii de Conturi este un document singular care nu poate schimba politica SUA în Europa de Est.
Realitatea: Pe lângă raportul Curţii de Conturi există şi un raport al Academiei de Ştiinţe al SUA care, în clar text, recomandă anularea întregului program de construcţie a scutului anti-rachetă în Europa şi crearea unui scut anti-rachetă pe coasta de est a SUA. Administraţia de la Casa Albă şi-a construit un alibi perfect din punct de vedere ştiinţific (raportul Academiei) şi economico-militar (raportul Curţii de Conturi) care îi va permite anularea programului de creare a scutului anti-rachetă în Europa fără ca cineva să poată acuza SUA de trădarea propriilor vasali est-europeni.
În contextul raportului Curţii de Conturi, merită amintit incidentul care a avut loc pe 26 martie 2012 la Seoul în cadrul negocierilor dintre Barack Obama şi Dmitri Medvedev. Un microfon „lăsat deschis în mod accidental” a înregistrat o scurtă discuţie dintre cei doi preşedinţi în care Barack Obama l-a rugat pe Dmitri Medvedev să-i „transmită lui Vladimir” că după alegerile din SUA, Obama va fi mult mai flexibil în privinţa scutului anti-rachetă. Preşedintele american demonstrează că ştie să se ţină de cuvânt.
