Un bărbat în vârstă de 58 de ani, fost angajat al combinatului Mechel Câmpia Turzii, s-a sinucis, foştii colegi ai bărbatului precizând că acesta fusese disponibilizat în 10 februarie şi că a recurs la acest gest din cauza disperării întrucât nu mai avea bani să îşi achite ratele la bănci.
Bărbatul disponibilizat de la Mechel Câmpia Turzii şi care s-a sinucis marţi era strungar, avea o vechime în muncă de 36 de ani şi urma să se pensioneze anul viitor, afirmă liderul de sindicat de la Laminorul 3 al combinatului Mechel Câmpia Turzii, Dorin Vâţă, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Elena Udrea a comentat situaţia de la Mechel.
„Ceea ce s-a întâmplat la Câmpia Turzii este un caz tragic şi nedorit de nimeni. Sunt alături de familia îndurerată şi sper să reuşească să treacă peste această încercare foarte grea. Îmi doresc din tot sufletul ca asemenea situaţii să nu se mai repete niciodată.
Nu vreau să politizez subiectul, dar, din păcate, ceea ce se întâmplă este rezultatul ipocriziei şi minciunilor USL, cei care au promis că se vor crea noi locuri de muncă şi că toate job-urile deja existente vor fi protejate. Au minţit cu neruşinare şi iată efectele.
Situaţii similare pot fi şi aici, la Brăila, unde Laminorul a fost vândut de Mechel, şi la Târgovişte, şi la Buzău (la Ductill Steel), dar şi la Oltchim Râmnicu-Vâlcea unde muncitorii ameninţau că-şi dau foc. Eu cred că, în loc să se plimbe din talk-show în talk-show explicând poporului ce bine îi este de când la putere este USL-ul, reprezentanţii Guvernului, cu Victor Ponta în frunte, mai bine ar căuta soluţii pentru aceste cazuri sociale pentru a se evita tragedii umane de acest fel.
La fel cum mi-aş dori ca Guvernul USL să fie capabil să pună în aplicare măsurile de reindustrializare pe care le-au promis României şi să repună astfel în funcţiune industria siderurgică din România. Dacă nu sunt în stare, să recunoască, şi să se dea la o parte”, a declarat Elena Udrea.