Presedintele Traian Basescu: Salut pozitia premierului

După ce premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că România nu va cere un vot în Consiliul JAI din 7-8 martie pentru a evita un veto al Germaniei, preşedintele Traian Băsescu a salutat poziţia Guvernului, însă a susţinut că din punctul său de vedere „strategia corectă” nu este renunţarea la aderare, ci cererea unui nou termen pentru septembrie sau decembrie.

Cât despre asumarea eşecului, preşedintele spune că nu are „ce să asume”. „Eu nici n-am ţinut miniştrii penali în Guvern, nici n-am făcut presiuni pe Justiţie, nici n-am dat lovituri prin CSM. Eu îmi asum că mi-am făcut datoria. Căutaţi responsabilii în altă parte”, a spus Băsescu.
În premieră, preşedintele şi-a pregătit la Palatul Cotroceni o hartă la care a arătat, cu un indicator didactic, unde s-ar muta frontiera Schengen după aderare. „Cu acest lucru nu ne putem juca. Este esenţial să mutăm frontiera UE pe frontiera noastră de nord, de est şi de sud-est şi din acest punct de vedere niciun sacrificiu nu este prea mare. Chiar sacrificarea corupţilor noştri nu mi se pare prea mare”, a spus Băsescu, susţinând că „nu trebuie să rămânem agăţaţi de zona dură a Europei”.

Dacă strategia Guvernului de a nu mai cere un vot în acest moment pentru aderarea la Schengen a fost considerată de Traian Băsescu „de bun augur”, în privinţa reacţiei faţă de poziţia ministrului german de Interne, Hans-Peter Friedrich, preşedintele s-a contrat din nou cu Guvernul. „Nu am văzut nicio problemă rezolvată în UE ţipând. Totul e o problemă de negociere. Nimeni nu aruncă cu buzduganul peste graniţe”, a spus Băsescu, susţinând că „nu e numai Germania împotrivă, sunt cel puţin şapte state care ar fi votat împotrivă dacă s-ar fi ajuns la vot”.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui:

„Salut poziţia premierului cu privire la mandatul Guvernului în Consiliul JAI. Cred că este o revenire la normalitate”

„Poziţia pe care o exprim fără rezerve şi mă bucură flexibilizarea primului-ministru: România are ca obiectiv major intrarea în zona Schengen. Nu mă refer că aceasta este o prioritate numai din punct de vedere economic. Ci şi din punct de vedere al procesului de integrare.Poate cel mai important aspect este cel politic. „

„Cu acest lucru nu ne putem juca. Este esenţial să mutăm frontiera UE pe frontiera noastră de nord, de est şi de sud-est şi din acest punct de vedere niciun sacrificiu nu este prea mare. Chiar sacrificarea corupţilor noştri nu mi se pare prea mare”
„E mult mai important să fim în spaţiul Schengen, din punct de vedere politic, decât să fim în zona Euro. E important ca România să devină frontieră europeană reală a UE”.

„Fie că sunt prin parlament sau prin Guvern corupţii, sunt nesemnificative în raport cu a muta frontiera politică a UE pe Prut şi pe frontiera cu Ucraina. E la fel de important ca şi intrarea în UE”.

„Îl cunosc pe ministrul german de Interne. Este un suporter al României, însă oricine ar fi citit raportul MCV ar fi făcut un pas înapoi. Ministrul Friedrich discută problema migraţiei romilor, dar nu condiţionează accesul României la Schengen, ci propune nişte măsuri. Eu am interviul integral, el a fost prelucrat de televiziuni în funcţie de interese. Problema României şi Bulgariei a fost definită cu un singur cuvânt: corupţie”.

„Suntem foarte supărtaţi, văd, că am cheltuit foarte mulţi bani şi nu ne primesc în Schengen. Vă dau cifrele exacte: 469,83 de milioane de euro bani de la UE, de la contribuabilul german, olandez. Bugetul României: 88 de milioane pentru aşa-numite cheltuieli neeligibile din bani Schengen”

„Nu e numai Germania împotrivă. Sunt cel puţin şapte state pe care le ştiu eu care ar fi votat împotrivă dacă s-ar fi ajuns la vot. Dar este foarte posibil ca dacă ministrul german ridica mâna împotrivă putea fi majoritate. Prudenţa primului-ministru este de bun augur din acest punct de vedere şi vreau să se menţină în această linie.”

„Nu am văzut nicio problemă rezolvată în UE ţipând. Totul e o problemă de negociere. Nimeni nu aruncă cu buzduganul peste graniţe. Se mai întâplă cu Londra, dar şi ea pierde câte o jumătate de buzdugan”

„Poziţia corectă este să se ia notă şi să stabilim un nou termen în care să discutăm accesul la Schengen. Punctul meu de vedere este că trebuie să obţinem o altă dată: poate fi septembrie, poate fi decembrie. Dacă nu obţinem o altă dată în JAI trebuie să urcăm din nou în Consiliul European şi să introducem la un moment dat în concluzii cerinţa către JAI să rediscute problema României şi Bulgariei. Trebuie să cerem constatarea progreselor în privinţa statului de drept şi asumarea corecţiilor pe care ni le cere MCV.”

„Eu nici n-am ţinut miniştrii penali în guvern, nici n-am făcut presiuni pe Justiţie, nici n-am dat loviturti pe CSM. Eu îmi asum că mi-am făcut datoria. Căutaţi responsabilii în altă parte”

„Am discutat intens cu Cancelaria germană, la nivelul consilierilor pe probleme europene”

„Slavă Domnului că încă nu vorbesc de alte subiecte, se limitează la MCV”