Cristian Preda: Blaga, o voce care nu a contat

Europarlamentarul PDL Cristian Preda, susţinător al moţiunii Monicăi Macovei pentru şefia PDL, consideră că Vasile Blaga nu a reacționat în opoziție, așa cum ar fi trebuit în calitate de lider al democrat-liberalilor, apreciind că „vocea” acestuia nu s-a auzit.

„Ar trebui să se schimbe maniera in care facem opoziţie. De la 9 decembrie încoace, actualul Birou Politic Central consideră că trebuie să facem o opoziţie constructivă. S-au folosit de acest cuvânt mai mulţi colegi. Eu cred că trebuie să facem o opozitie necruţătoare”, a explicat Preda, în opinia căruia PDL trebuie să reacționeze prompt ori de câte ori Puterea greșește.

Acuzându-l pe Vasile Blaga că a reacţionat tardiv pe subiectul legat de negocierile privind bugetul UE pentru următorii ani, după ce subiectul „fusese epuizat”, Preda apreciază că vocea liderului PDL a fost una care nu s-a auzit. „Blaga a fost o voce care nu a contat. E nefiresc ca vocea unui simplu membru de partid să conteze mai mult decât vocea şefului de partid”, a spus Preda.