Care este procedura solicitării datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, ne întreabă Ana Popescu din Bârlad?
Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi cei de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia ca, la solicitarea autorităţilor competente, în baza autorizatiei emise să transmită de îndată datele reţinute în mod legal cu excepţia cazurilor de forţă majoră. Solicitarea transmiterii se realizează numai după ce a fost începută urmărirea penală, cu autorizarea motivată a preşedintelui instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzatoare în grad acesteia, în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează dosarul ori a judecătorului desemnat de acesta, la cererea procurorului dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni grave. În caz de urgenţă, când întârzierea obţinerii autorizării ar aduce grave prejudicii activităţii de urmărire penală ori îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin documente juridice de cooperare internaţională sau ca stat membru al Uniunii Europene, procurorul poate să autorizeze prin ordonanţă motivată solicitarea transmiterii. În termen de 48 de ore de la emiterea autorizării, procurorul prezintă instanţei de judecată competente motivele care au stat la baza emiterii. Instanţa de judecată se pronunţă cu privire la legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a autorizat solicitarea transmiterii în cel mult 48 de ore.
Autorizaţia de solicitare a datelor reţinute trebuie să cuprindă:
– denumirea instanţei / parchetului;
– data, ora şi locul emiterii;
– numele şi prenumele judecătorului / procurorului;
– durata de valabilitate;
– denumirea şi sediul social ale persoanei juridice care urmează să pună la dispoziţie datele;
– indicarea persoanei cu privire la care se va face verificarea datelor sau indicarea codului de identificare a abonatului ori a utilizatorului înregistrat pentru serviciile de internet sau a numărului de telefon pentru serviciile de telefonie fixă sau mobilă;
– temeiurile concrete care determină autorizarea;
– perioada de timp pentru care urmează a fi furnizate;
– semnatura judecătorului / procurorului.
Lipsa oricăreia dintre menţiunile prevăzute mai sus se sancţioneaza cu nulitatea absolută a autorizaţiei. Durata de valabilitate nu poate depăşi 15 zile. Datele care nu privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii se arhivează la sediul parchetului în locuri speciale, în plic sigilat cu asigurarea confidenţialităţii şi pot fi transmise judecătorului sau completului investit cu soluţionarea cauzei. La soluţionarea definitivă a cauzei acestea vor fi şterse sau distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.
Dacă în cauză s-a dispus soluţia de netrimitere în judecată, datele se arhivează la sediul parchetului şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei iar când se distrug, se încheie un proces-verbal.
Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal rămasă definitivă, datele reţinute se arhivează odată cu dosarul cauzei.