Religia şi ştiinţa par să fie dintotdeauna într-o profundă şi continuă discordie. Începând de la naşterea lumii (teoria creaţionistă vs teoria Big-Bang-ului) şi până la diversele ipoteze ce explică apariţia omului ca fiinţă socială, evoluţia sa din maimuţă propusă de Darwin şi binecunoscuta versiune religioasă cu Adam şi Eva în Eden, aceste două domenii de activitate aflate la poli opuşi s-au întrecut în permanenţă în explicaţii revelatoare, fiecare căutând în mod asiduu argumentul final care să-l convingă pe adversar. Într-o societate guvernată de tehnologie şi pragmatism, într-o lume ce trăieşte după litera de lege a rutinei, religia pare fi una dintre puţinele soluţii de evadare din stressul cotidian. Este clar că avem nevoie de conceptul de „Dumnezeu”, e greu să acceptă m faptul că suntem doar nişte versiuni mai îmbunătăţite ale unor simple primate.
În capitolul „Religia în societatea modernă”, din „Sociologia” lui Giddens, autorul dă un exemplu foarte practic şi concret al acestei dependenţe a fiinţei umane de triada spiritual, mistic, ritualic. Exemplul său o are în centru pe Monica Besara, o femeie analfabetă din India, mamă a cinci copii, ce le-a făcut o vizită măicuţelor catolice din Calcutta, membre ale Missionaries of Charity, pentru a fi binecuvâ ntată înainte de a se stinge din viaţă. Măicuţele au ajutat-o în schimb cu ceva mai mult decât cu o simplă împărtă şanie. Monica trăise cu ideea că suferea de o tumoare malignă localizată chiar în stomac, căreia medicina modernă nu-i găsise leacul.
Exact în noaptea de 5 septembrie 1998, când se împlinea un an de la moartea Maicii Tereza, măicuţele au început să se roage pentru femeie şi i-au pus un medalion pe stomac, medalion ce fusese binecuvântat de însăşi Maica Tereza. Monica Besara susţine sus şi tare că în noaptea respectivă a avut o viziune, că a văzut un flash asemănător celui de la camera de filmat şi pe Maica Tereza stând lângă altar. Apoi la unu noaptea s-a sculat din somn şi a constatat cu uimire că atât durerile cât şi tumoarea dispăruseră în mod miraculos.
Este firesc că de aici s-au născut diverse controverse, conflicte între credincioşi şi sceptici, au existat voci care au afirmat că fusese vorba de o simplă coincidenţă, că pur şi simplu s-a întâmplat ca în noaptea respectivă medicamentele să-şi fi făcut pe deplin efectul. Religia îşi are rădăcini vechi şi adânci în conştiinţa umană. Chiar şi în cadrul celor mai timpurii organizări sociale despre a căror existenţă se cunoaşte, s-au găsit dovezi arheologice clare care atestă prezenţa simbolurilor religioase şi a ceremoniilor de acest tip.
Legătura dintre religie şi politică reprezintă un subiect demn de luat în considerare, constituind chiar o problemă arzătoare a societăţii moderne. Să ne gândim în primul rând la numeroasele acte de terorism săvârşite în numele lui Allah, la zecile de mii de oameni nevinovaţ i care au murit doar din cauza unei interpretări voit eronate a preceptelor religioase de un anumit tip. Mulţi par să-şi ghideze viaţa după dictonul machiavelic, „scopul scuză mijloacele”. În religia mahomedană djihad-ul, războiul sfânt, nu este o opţiune, el este o datorie a fiecăruia, dar este un război simbolic, nu o manifestare concretă a violenţei împotriva celorlalte religii.
Ostilitatea religioasă privind sexualitatea
Din perspectiva creştină, sexul serveşte unui singur scop: procreerea. Toate celelalte manifestări sexuale, îndeosebi cele desfăşurate în afara că- sătoriei, sunt considerate ca fiind păcate. Virginitatea are, în mod evident, o importanţă foarte mare în religie, nu atât în cazul enoriaşilor cât în cel al preoţilor, care sunt obligaţi să se abţină de la orice act sexual înainte de a fi învestiţi ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu.
Termenul folosit de Weber este „cult chastity”. „Un motiv important pentru această abstinenţă temporară este de obicei legată de motivele tabu care din diverse raţionamente sacre şi demonice controlează sfera sexualităţii”. În creştinătatea occidentală un motiv esenţial pentru celibatul preoţilor îl reprezintă teama ca etica acestora să nu decadă mai prejos de cea a virtuozilor asceţi, călugării. Această sustragere contemplativă din realitatea lumii înconjurătoare, bazată pe anularea oricărei vieţi sexuale, constituie o componentă primară a căii sufletului către mântuire.
O altă luptă seculară a religiei este cea cu homosexualitatea în particular şi cu perversiunile sexuale în general, luptă ale cărei roade s-au văzut prin dispreţul şi ura afişată de către credincioşi împotriva diferitelor minorităţi sexuale. Există o diferenţă foarte bine delimitată între morala socială şi cea religioasă. Un lucru rămâne cert, secolul XXI urmează a fi brăzdat de numeroase dispute de ordin religios, ce au întotdeauna darul de a stârni controverse şi subiecte calde pe prima pagină a ziarelor. Din fericire, modernismul nu este încă sinonim cu ateismul.
Theodor Barbu
