Răpirea din Algeria

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, sâmbătă, moartea unui cetățean român, în condiții încă neclare.

Vineri seară, Ministerul a anunțat faptul că încă doi cetăţeni români au fost eliberaţi de pe platforma de la In Amenas care, în prezent, se află sub protecţia forţelor algeriene. Una dintre cele mai grave crize de ostatici din ultimii 50 de ani s-a desfăşurat în Algeria.

Informaţiile curg, dar sunt contradictorii. Aproximativ 650 de ostatici, dintre care 573 algerieni şi jumătate dintre cei 132 de străini, au fost eliberaţi în cursul operaţiunii militare la complexul In Amenas din estul Algeriei, conform unui bilanţ anunţat de autorități. Instalaţiile de gaze au fost oprite pentru a se evita o explozie.

Guvernele mai multor state s-au declarat îngrijorate de criza ostaticilor, iar preşedintele american Barack Obama şi premierul britanic David Cameron cer explicaţii oficialilor algerieni pentru modul în care s-a acţionat joi, când 30 dintre cei captivi au fost ucişi.

Au sunat acasă înainte de atac

În privinţa românului luat ostatic, compania japoneză JGC, care are activităţi în complexul de exploatare a gazelor, comunicase inițial că a luat legătura cu el şi cu alţi doi dintre cei 78 de angajaţi din Algeria şi spune că ar fi în siguranţă. În acest timp, în România, câţiva ingineri care ar fi trebuit să fie zilele acestea în Algeria anunțau că alţi doi colegi ai lor sunt încă în pericol.

Ca să nu le pună în pericol vieţile şi să nu le expună familiile, aceştia au refuzat să le dezvăluie numele şi să-şi decline identitatea. Astfel, unul dintre ingineri a precizat că a fost sunat de doi colegi din România aflaţi printre posibilele victime ale teroriştilor:

„Au reuşit să sune în ţară şi au spus că sunt închişi în birourile lor, iar pe holuri sunt patrule. Din păcate, nu au vorbit prea mult, apoi nu au mai putut fi contactaţi, aşa că nu ştim nimic despre starea lor”.

Anunţaţi să nu mai plece la muncă

Trei ingineri români veniţi în ţară de Sărbători ar fi trebuit să plece la sfârşitul lunii în Algeria, la In Amenas, însă pentru moment au amânat deplasarea. „Angajatorul ne-a anunţat că vom pleca atunci când ni se va putea asigura securitatea în zonă”, ne-a declarat unul dintre aceştia. Alţi doi ingineri, din Argeş, au ajuns marţi la Londra, de unde ar fi trebuit să se îmbarce într- o cursă spre Algeria, fiind întorşi din drum pentru că starea de criză se instalase deja.

Liderul teroriştilor era poreclit «Mr. Marlboro»

Teroriştii care au luat ostatici în Algeria sunt o ramură a reţelei Al-Qaida. Celula este una dintre cele mai active grupări din Africa, iar mulţi dintre liderii săi au devenit cunoscuţi după ce au luptat în războiul din Afganistan. Liderul grupării e algerianul Mokhtar Belmokhtar. Are 40 de ani, iar la numai 19 ani a luptat în războiul din Afganistan.

În afara operaţiunilor teroriste, algerianul s-a ocupat şi de traficul de ţigări, motiv pentru care a primit porecla „Mr. Marlboro”. Răpirile de persoane s-au dovedit foarte profitabile pentru gruparea sa – în ultimii 10 ani, în conturile acesteia au intrat aproape 100 de milioane de dolari după încasarea răscumpărărilor.