Rudele pot fi martori într-un proces civil, ne întreabă Cornelia Georgescu din Piatra Neamţ?
Nu. Cu excepţia divorţului nu pot fi martori rudele şi afinii până la gradul 3 inclusiv, soţul sau fostul soţ, persoanele condamnate pentru mărturie mincinoasă. Nu pot fi citaţi ca martori preoţii, avocaţii, notarii, medicii şi orice altă persoană a cărei mărturie ar ţine de secretul profesional. Partea adversă se adresează martorului prin intermediul instanţei.
La primul termen, în principiu, instanţa aduce la cunoştinţa pârâtului motivele chemării în judecată, îl întreabă dacă înţelege să depună întâmpinare când aceasta nu e obligatorie dar şi de ce probe înţelege să se folosească. Pârâtul poate formula pe lângă întâmpinare şi o cerere reconvenţională.
La al doilea termen dosarul se ia la amânare pentru a se lua la cunoştinţă despre întâmpinare şi înscrisuri.
Legea prevede posibilitatea amânării judecăţii în anumite situaţii. La prima înfăţişare partea interesată poate solicita amânare pentru lipsă apărător, respectiv avocat dar asta este posibil doar o singură dată. Ulterior, dacă partea respectivă nu şi-a angajat apărător, nu va mai putea solicita amânare pentru acest motiv.
Alte motive:
– probleme grave de sănătate dovedite cu acte medicale care împiedică prezenţa părţii la proces;
– lipsa unui martor;
– necesitatea efectuării unei expertize, etc.
Dacă una dintre părţi cauzează prejudicii celeilalte prin amânare, respectiv amânări succesive, tergiversarea procesului prin amânări, partea afectată indiferent dacă este pârât sau reclamant poate solicita despăgubiri.
Probele pot fi:
– înscrisuri, respectiv acte, chitanţe, registre, declaraţii, etc.;
– martori;
– interogatoriul părţii adverse;
– expertiză.
Pentru ca instanţa să încuviinţeze proba propusă este nevoie de îndeplinirea unor condiţii:
– să fie legală;
– să fie verosimilă;
– să fie pertinentă, să aibă legătură cu obiectul cauzei;
– să fie concludentă, să ducă la soluţionarea cauzei.
Dacă probele nu au fost propuse instanţei în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare se mai pot propune în prima zi de înfăţişare. Dacă nici cu această ocazie nu se propun, partea respectivă va pierde dreptul de a administra probe însă există câteva excepţii de la această regulă:
– când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;
– când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;
– când dovada nu a fost cerută din pricina neştiinţei şi lipsei de pregătire a părţii.
Proba cu înscrisuri reprezintă orice declaraţie cu privire la un act sau fapt juridic, scris cu mână, dactilografiat, litografiat sau imprimat pe hârtie sau orice alt material. Înscrisurile sunt:
– autentice;
– sub semnătură privată.
Prin proba cu interogatoriul pârâtului se încearcă demonstrarea adevărului pe baza mărturisirii părţii adverse. În acest scop, partea care a propus această probă va depune la dosar lista cu întrebările pe care instanţa le va adresa părţii adverse.
Proba prin expertiză. Dacă pentru demonstrarea adevărului este nevoie de o expertiză partea interesată poate recurge la aceasta dar trebuie să o facă în termenul prevăzut pentru propunerea probelor şi să achite contravaloarea expertizei, cheltuieli ce vor fi incluse în cele de judecată.
Tot ce ţine de administrarea probelor trebuie efectuat înainte de a începe dezbaterile pe fond.
Felicia Mirea
