Expresionismul abstract îşi are orginile în arta lui Kandinsky, a cărui operă ţine de nonfigurativ, dar oarecum şi în arta suprarealistă, în care subconştientul era lăsat liber să se manifeste. De fapt este o mişcare artistică care s-a manifestat la mijlocul secolului al XX lea, luând naştere în cercurile artistice din New York, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. Sosirea la New York a unor artişti de avangardă europeni, gen, Max Ernst, Marcel Duchamp, Mark Chagall, Yves Tanguy, au influenţat pe artiştii americani, până spre finele anilor “70. Odată creată Şcola din New York se formează două tendinţe majore: „action painting" şi „color field painting". Prin „action painting” se înţelege pictură gestuală, un soi de înregistrare a tensiunii psihice şi spirituale în momentul creării picturii. Jackson Pollock, spre exemplu, renunţă la şevalet şi aşterne pânza pe podea, lăsând să cadă în voie vopseaua pe ea, după care trasa linii întreţesute, realizând un arabesc fără sfârşit.
Tehnica sa, numită „dripping" (în engleză to drip = a picura, a se scurge), este adaptată intenţiei de a picta nu ceea ce vede, ci ceea ce simte pictorul, tabloul devenind o inedită „seismogramă” a descărcărilor sale de energie. „Color field painting” (color field=câmp de flori) sau abstracţia cromatică caracteriza acţiunea unor artişti care accentuau unificarea culorii cu forma. Reprezentanţii acestui stil practică o pictură din câmpuri ample de culoare, dispuse în tente plate, în care uneori îşi fac apariţia principii ordonatoare (Mark Rothko, Clyford Still, Barnett Newman etc).
Echivalentul abstracţionalismului abstract în Franţa apare sub denumirea „tachisme” (în franceză: tache = pată), caracterizat uneori şi cu termenele de „artă informală” sau „abstracţie lirică”, stil care se recunoaşte prin proiecţia unor pete de culoare în absenţa oricărei structuri organizate, abstrăgându-se oricărei încadrări rigide. (Viorica Romaşcu)
