Crăciunul nu poate fi redus la trei zile. Şi apoi ce fel de Crăciun, în mentalitatea majorităţii noastre, ar fi acela fără porc. Porcul se taie de Ignat, care cade, după cum ştie toată lumea pe 20 decembrie. Dar cine a fost Ignat? Se spune că a fost un om care, într-un an, vrând să taie porcul, a dat greşit cu securea şi l-a lovit pe tatăl său în cap.
L-a omorât pur şi simplu, fără să vrea. Apoi îl îngroapă, îi face pomeni şi pleacă în lume. Pe drum se întâlneşte cu un preot şi îi povesteşte păcatul. Preotul îi zice să construiască o luntre cu care să treacă, fără plată, oameni peste râu şi să îngroape în pământ un tăciune de lemn de tufă, aşteptând până o înverzi. Ignat se aşeză lângă râu, face luntrea, pune tăciunele în pământ şi se însoară. Anii trec şi într-o noapte, omul aude strigăte de ajutor de pe malul celălalt. Trece apa, dar nu găseşte pe nimeni. Se întoarce, dar odată sosit de unde a plecat, iar aude strigătele de ajutor. Iară pleacă şi revine, însă acelaşi rezultat. Aude a treia oară strigăte de ajutor.
Odată ajuns la capătul celuilalt mal găseşte doi moşnegi pe care îi aduce acasă. Pe drum le povesteşte primul lui păcat dar şi pe celelate două, din chiar noaptea aceea, când nu a ajuns la timp ca să salveze oamenii care strigau după ajutor de pe celălat mal, crezând că astfel s-au înecat. Dar cei doi moşnegi erau Dumnezeu şi Sfântul Petru. L-au ascultat pe omul care îşi mărturisea păcatele, fără să zică nimic despre identitatea lor. Apoi Ignat i-a poftit în casa lui sărăcăcioasă.
Copiii plângeau de foame. Mare i-a fost surpriza nevestei lui Ignat când a ridicat ţestul şi a găsit acolo o pâine foarte mare. În acest timp s-au aprins singure două lumânări mari. Ignat şi-a dat seama pe cine are ca oaspeţi şi a sărutat tălpile celor doi moşnegi. Atunci Dumnezeu i-a zis: hai cu noi! Dar Ignat a răspuns: şi de copiii mei cine o să aibe grijă!? Iar Dumnezeu i-a răspuns că de copiii săi are să aibe El grijă. Când ies din casă trec pe lângă o tufă înverzită care crescuse din cărbune, semn că păcatul îi fusese iertat. Au mers ani în şir şi într-o zi au zărit o trăsură cu boieri, urmată de măgari încărcaţi cu mărfuri scumpe. Dumnezeu îl întreabă pe Ignat dacă îi recunoaşte pe acei oameni. Ignat nu îi recunoaşte, dar Dumnezeu rămâne mirat, căci erau chiar copiii lui Ignat. Apoi copiii stau de vorbă cu tatăl lor, se recunosc cu bucurie, şi pleacă împreună… (A.M.)
