Conducerea organizaţiei PNL sector 1, a fost demisă

Biroul Politic Central al PNL a aprobat introducerea pe ordinea de zi a Consiliul Naţional Executiv a propunerii de demitere a conducerii filialei PNL Sector 1, în frunte cu Vlad Moisescu.

Moisescu, un apropiat al primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, este suspectat de colaborare cu PDL. Decizia trebuie să fie validată de Consiliul Naţional Executiv, care se va reuni tot vineri.

Liberalul Eugen Nicolaescu a declarat că lui Vlad Moisescu i se reproşează „o conducere slabă a organizaţiei şi o nerespectare a deciziilor conducerii”. El a precizat că decizia a fost luată cu 25 de voturi pentru şi 6 împotrivă.