Antonescu, de acord cu Băsescu: „Singur la prezidențiale, PSD are o problemă”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este de acord cu analiza făcută de preşedintele Traian Băsescu în privinţa unui candidat al PSD la alegerile prezidenţiale şi un eventual eşec, menţionând că este o apreciere corectă.

Antonescu a fost întrebat cum vede ideea lansată de Traian Băsescu de a-i da sfaturi în situaţia în care intră în turul doi al alegerilor prezidenţiale.
„Presupun că glumea, eu cu consilierii mai greu. Adică nu… mă descurc şi singur”, a replicat liderul PNL.

El a fost întrebat cum vede analiza preşedintelui că, în situaţia în care PSD va avea candidat la alegerile prezidenţiale, în turul doi acesta va pierde cursa, deoarece PNL ar putea fi susţinut de toate forţele de dreapta.

„Aici nu putem spune niciodată, rar putem spune niciodată în politică, dar aici cred că e o analiză corectă. PSD singur în alegerile prezidenţiale are o problemă, s-a dovedit istoric. Dar nu e cazul”, a mai precizat Antonescu, potrivit Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul 2 de toată dreapta şi este de preferat „unui plagiator”, precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.