În dosarele Universităţii Duke, o instituţie britanică specializată în cercetarea fenomenelor parapsihologice, este menţionat un caz extrem de interesant. Într-o după-amiază liniştită a anului 1947, o tânără pe nume Patricia se afla în Anglia, în casa iubitului ei, Allen. Acesta era în Germania, fiind încadrat ca soldat în armata aliată de ocupaţie. Deodată, în timpul unei conversaţii liniştite cu mama lui Allen, Patricia a devenit brusc foarte palidă şi a exclamat:
„O, repede, repede! O să se întâmple ceva îngrozitor… Allen este într-o maşină, o maşină care merge pe un drum prin pădure. Oh, cunosc atât de bine drumul acesta, repede, trebuie să mă duc acolo, trebuie să fiu acolo!” Şi fata a sărit brusc de pe scaun, gesticulând disperată; în următoarea clipă, însă, s-a reaşezat, afirmând jenată: „Scuzaţi-mă! Este o prostie! Nu ştiu ce m-a apucat…” Câteva zile mai târziu, ea a primit o scrisoare de la iubitul ei, în care acesta o întreba insistent dacă fusese în Germania în urmă cu două zile şi ce haine purta. Patricia a răspuns într-o manieră liniştitoare, afirmând că nu părăsise Anglia şi, în plus, precizând locul în care se afla în acea după-amiază. După alte câteva zile, o nouă scrisoare de la Allen relata:
„În urmă cu două zile, mă aflam într-un jeep şi mergeam pe drumul acela pe care tu îl cunoşti foarte bine, fiindcă l-am parcurs de atâtea ori împreună. Nu eram singur; alături de mine se afla cel care conducea maşina, un german, iar pe bancheta din spate se găseau trei persoane: doi dintre colegii mei care încadrau un prizonier german. Cel aşezat în spatele meu era Gerry. Jeep-ul nostru mergea în urma unui camion cu remorcă, pe porţiunea cea mai împădurită a drumului. Deodată, în momentul în care eram în apropierea lui şi ne pregăteam să-l depăşim, tu ai ţâşnit de pe o mică potecă, din partea dreaptă, şi te-ai repezit către jeep-ul nostru, agitând braţele. Şoferul a apăsat brusc pe frână. Totul s-a petrecut cu viteza unui fulger, dar Gerry şi cu mine te-am recunoscut perfect înainte să dispari pe aceeaşi potecă. El chiar a exclamat: „Uite! E Patricia!”, iar eu i-am răspuns: „Aşa e! Dar ştiam că se află în Anglia!” În aceeaşi clipă, remorca foarte grea a camionului s-a desprins, a alunecat câţiva metri şi s-a sfărâmat de marginea drumului. Am realizat după aceea că, dacă şoferul nostru nu ar fi frânat văzându-te şi ar fi continuat depăşirea, noi am fi fost cu siguranţă morţi în acest moment…” (A.M.)
