Dan Diaconescu a declarat, sâmbătă, că nu ştie de vreo candidatură a Monicăi Iacob Ridzi din partea PPDD.
„Nu cunosc de nicio candidatură a Monică Iacob Ridzi, înţeleg că în acest moment este politician independent şi are dreptul să facă politică în numele oricărui partid doreşte.
Deputatul Monica Iacob Ridzi a demisionat recent din PDL şi negociază o candidatură la alegerile parlamentare din partea PPDD, în acelaşi colegiu în care a candidat şi la scrutinul precedent, respectiv colegiul uninominal 5, care include şi oraşul Petroşani, unde primar este soţul său.
Ridzi a afirmat, după ce-a demisionat din PDL, într-o conferinţă de presă, la Petroşani, că a acceptat să facă un pas în spate când a fost acuzată public în dosarul „2 Mai”, dar în egală măsură a aşteptat de la colegii de partid doar să îi asculte argumentele privind nevinovăţia.
„Am înţeles să fac un pas în spate, să evit expunerile mediatice, să tac şi să-mi prezint argumentele exclusiv în faţa instanţei de judecată, şi nu pe la emisiuni ori în presă. Am înţeles să respect astfel deciziile partidului, linia impusă de acesta şi să dovedesc încă o dată loialitatea mea. Dacă în urma discuţiilor pe care am cerut să le port şi în care aş fi fost lăsată să-mi expun punctele de vedere, să-mi prezint argumentele, să aduc dovezile neimplicării mele în fapte penale aş fi fost mai atent ascultată, dacă unii colegi s-ar fi abţinut de la a face declaraţii publice la adresa mea sau a familiei mele, în toţi aceşti ani, fără a avea minima decenţă să mă consulte, aş fi înţeles să respect orice decizie a partidului, inclusiv cea legată de o posibilă necandidatură a mea în 2012. Însă aceste lucruri nu s-au întâmplat. Şi astfel a apărut o prăpastie. A trebuit să aleg. Şi am ales Valea Jiului”, a spus Monica Iacob Ridzi.
Fostul ministru, alături de alte 11 persoane, a fost trimis în judecată, în mai 2011, pentru fapte de corupţie, într-un dosar legat de organizarea unor evenimente în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului.