Ţările membre NATO urmează să se reunească de urgenţă, în urma tirurilor de obuze dinspre Siria care au atins miercuri un sat turc de frontieră şi au provocat o ripostă turcă, a anunţat premierul Recep Tayyip Erdogan într-un comunicat, relatează AFP.
Ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu s-a întâlnit cu secretarul general al NATO Andres Fogh Rasmussen, iar „acesta a decis că NATO îşi va reuni foate curând Consiliul”, a precizat Erdogan în comunicat.
Turcia a bombardat miercuri ţinte situate pe teritoriul sirian ca represalii la tirurile cu obuze venite dinspre Siria ce au provocat moartea a cinci civili într-o localitate situată în vecinătatea graniţei dintre cele două ţări, a anunţat premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, citat de AFP. ‘Acest atac a făcut obiectul unei riposte imediate a forţelor noastre armate (…) care au bombardat de-a lungul frontierei ţinte identificate prin radar’, a precizat Erdogan într-un comunicat dat publicităţii în cursul serii. Incidentul de miercuri este cel mai grav produs între cele două ţări de la distrugerea, în luna iunie, a unui avion militar turc de o rachetă siriană, menţionează AFP.
Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut miercuri Turciei să menţină deschise toate canalele de comunicare cu Siria pentru a evita escaladarea tensiunilor între cele două state vecine, după ce obuze trase din Siria au căzut în Turcia şi au ucis cel puţin cinci persoane, informează Associated Press.
Ministrul de externe turc Ahmet Davutoglu l-a informat pe secretarul general al ONU, în cadrul unei convorbiri telefonice, miercuri, despre incidentul produs în sud-estul ţării, în apropierea graniţei cu Siria. Davutoglu a discutat, de asemenea, pe aceeaşi temă şi cu mediatorul internaţional pentru Siria Lakhdar Brahimi.
‘Ban Ki-moon l-a încurajat pe ministru să menţină deschise toate canalele de comunicare cu autorităţile siriene, pentru a diminua orice tensiune ce ar putea apărea în urma incidentului’, a precizat purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Martin Nesirky.
Potrivit AFP, incidentul de miercuri este cel mai grav dintre Turcia şi Siria de la distrugerea unui avion militar turc de către o rachetă siriană, în luna iunie.
O reuniune de urgenţă a Consiliului Atlanticului de Nord, din care fac parte ambasadorii celor 28 de ţări membre ale NATO, a început miercuri seara, la solicitarea Turciei, în urma unor tiruri siriene de obuze care au atins un sat turc, anunţă surse diplomatice, relatează AFP.
Reuniunea a fost convocată la ora locală 21.30 (22.30, ora României) la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, potrivit acestor surse. Organizaţia a confirmat organizarea acestei reuniuni la solicitarea Turciei, unul dintre cei 28 de membri ai săi.
sursa: Realitatea.net