Noul „Cod al Muncii” si sclavia moderna. Distrugerea poporului român

Odată cu trecerea timpului, devin tot mai clare obiectivele urmărite de către străinii care au luat puterea în România, după lovitura de stat din decembrie 1989, respectiv: jefuirea uriaşei Avuţii Naţionale; transformarea tarii într-o colonie; Holocaustul împotriva Poporului Român, realizarea proiectului „Israel în România”, prin „mutarea” acestui stat din Orientul Apropiat într-una din provinciile istorice moştenite de români de la strămoşii lor.

Pentru realizarea acestor obiective, pe baza unui plan ultra-secret si diabolic, s-a procedat astfel, după lovitura de stat din decembrie 1989:

1) În funcţiile importante din conducerea Statului Român au fost numiţi sau aleşi (prin fraudarea alegerilor) nu români, ci alogeni, aproape toţi din aceeaşi etnie cu Silviu Brucan. Sunt multi români care încă nu stiu ca în funcţia de preşedinte al României s-au aflat numai alogeni. Guvernatorul Băncii Naţionale a României este, de 21 de ani, alogenul Mugurel Constantin Isărescu.

De ce? Este o întâmplare, sau o strategie? De ce în C.V.- urile preşedinţilor Ion Ilici Iliescu, Emil Constantinescu si Traian Băsescu nu apar informaţii despre identitatea si etnia părinţilor, bunicilor si străbunilor, dar nici a soţiilor ? Le este ruşine, sau au ceva important de ascuns? Mulţi români nu stiu ca în Guvernul Petre Roman au fost numiţi numai miniştri alogeni, de aceeaşi etnie cu Silviu Brucan. Foarte mulţi români nu ştiu că, de 21 de ani, peste 60% dintre primii-miniştri, miniştrii, parlamentarii, conducătorii Serviciilor Secrete, liderii actualelor partide parlamentare sunt alogeni, cei mai multi din aceeaşi etnie cu Silviu Brucan.

În România sunt circa 15% dintre cetăţeni care aparţin minorităţilor etnice (1,5 milioane maghiari, cam tot atâţia romi si altele), dar în funcţiile de conducere ale Statului Român sunt între 50 si 80% alogeni. De ce si în ce scop? Pe aceasta temă, genialul Mihai Eminescu scria în ziarul „Timpul”, din 5 decembrie 1882, astfel: „ Politica străină, împreuna cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii”.

2) Prin proiectele de legi elaborate de stăpânii străini ai României si votate în Parlament de către senatorii si deputaţii alogeni (cu nume neaoş româneşti), precum si de către „cozile de topor” autohtone, a fost adoptat cadrul legal pentru jefuirea Avuţiei Naţionale, inclusiv prin concesionarea numeroaselor bogaţii naturale ale Poporului Român. Asasinii politici, împreuna cu asasinii economici au aplicat regula: fă forme şi fură fără frică! Au început cu Constituţia si au continuat cu numeroase legi si ordonanţe.

3) După adoptarea si aplicarea legilor privatizării si fondului funciar, a legilor împotriva Învăţământului, Sănătăţii, Culturii, Armatei, Bisericii, Cercetării, Familiei, pensionarilor, bugetarilor, mamelor si copiilor, precum si după desfiinţarea a peste 5 milioane locuri de muncă şi alungarea din ţară a 4 milioane de români, România a fost transformată într-o colonie.

Dintr-o ţară în curs de dezvoltare şi fără datorii externe, pe timp de pace şi în numai 21 de ani, România a fost transformată într-o ţară multilateral demolată şi cu peste 150 miliarde euro datorie externă. Stăpânii străini ai ţării noastre, împreuna cu papagalii politici de la Bucureşti, au dus şi continuă să ducă o politică diabolică de deromânizare a României! În istoria Poporului Român, niciodată nu a existat o asemenea depopulare! De ce a fost pusă la cale şi de ce continuă depopularea României?

Cui serveşte? De ce şi în ce scop, în ultimii 21 de ani au venit în România, au dobândit cetăţenia română şi numeroase proprietăţi peste un milion de evrei din Israel şi din numeroase alte ţări, aceştia nefiind cuprinşi în statisticile de la recensăminte pentru a nu se face publică această operaţiune? Pe baza unui plan strict secret, Poporul Român a fost deposedat şi nu a fost despăgubit pentru proprietatea sa de la sfârşitul anului 1989, iar prin numeroase acte normative această proprietate a întregului popor, inclusiv pământul românesc, a trecut în proprietatea străinilor, care deţin deja peste 50% din proprietăţile din România.

Preşedintele Israelului, domnul Shimon Peres, a declarat că: „România a fost cumpărată de evrei!”. Poporul Român nu a fost informat despre această realitate şi niciun preşedinte al României şi niciun Guvern nu a prezentat vreodată care a fost situaţia în anul 1990 si care este structura proprietăţii în ţara noastră. Niciun partid politic parlamentar, din Opoziţie sau de la Putere, nu are voie să abordeze această problemă în Parlament sau sa introducă o moţiune simplă pe această temă. De ce? Se pare că răspund toate în faţa stăpânilor din străinătate. Este evident că există o legătură între secretul informaţiilor privind structura proprietăţilor din România si proiectul „Israel în România”.

4) A fost pus la cale, pe timp de pace, nu de război, un Holocaust împotriva Poporului Român! Se acţionează pe baza unui program sinistru pentru exterminarea Poporului Român, singurul din lume care este otrăvit zilnic cu aditivi alimentari cancerigeni, de 21 de ani. Alungarea medicilor din ţară şi închiderea a 200 de spitale fac parte tot din Holocaustul împotriva românilor. Scăderea continuă a salariilor reale şi a pensiilor reale face parte din programul alogenilor, ce vizează continuarea genocidului în România. În acest sens, se produc numeroase scumpiri ale carburanţilor, gazelor naturale, energiei electrice, alimentelor, medicamentelor si creşteri ale impozitelor si taxelor.

5) În timpul regimului totalitar din România, până în anul 1989, Partidul Comunist controla si dirija tot. În România post-decembristă, jocul de-a democraţia si conducerile partidelor politice parlamentare sunt ţinute sub control de către stăpânii străini, care le dirijează si le dau mutările în plic, atât la cei de la Putere, cât şi la cei din Opoziţie, care fac cu schimbul la guvernare, sub pretextul schimbării. Unii dintre stăpânii străini ai României sunt reprezentaţi public de comisarii de la Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.), Banca Mondială (B.M.) şi Comisia Europeană. Majoritatea dintre ei au aceeaşi etnie cu Silviu Brucan.

Ei guvernează de fapt România, pe care au îndreptat-o programat într-o direcţie greşită, spre dezastru pe toate planurile. Guvernele formale de la Bucureşti execută ordinele stăpânilor străini ai României, transmise prin preşedinţii alogeni Iliescu, Constantinescu si Băsescu, „aleşi” de cetăţenii români prin fraude electorale, ca apoi să-i „ciuruiască”. Poruncile împotriva Poporului Român date de F.M.I. si B.M. sunt tot mai multe si vizează Holocaustul împotriva românilor si susţinerea proiectului „Israel în România”.

După ordinele care urmăresc închiderea a 3.000 de şcoli româneşti şi a 200 de spitale, comisarii de la F.M.I. si B.M. au obligat Guvernul Boc V sa modifice urgent Codul Muncii şi să treacă prin Parlament, fără dezbateri şi fără amendamente, textul primit în plic. Premierul Boc a declarat că noul Cod al Muncii „aduce numai efecte benefice”. Papagalii politici din Guvernul Boc V şi cei care fac parte din P.D.L., U.D.M.R. şi U.N.P.R., susţin că, brusc, actualul Cod al Muncii „nu mai este european şi nici flexibil.” Pentru asemenea afirmaţii stupide, nimeni nu are grijă de ei şi să-i interneze la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, în pavilionul: „Oameni politici”.

Noul Cod al Muncii vrea, de fapt, să prindă în jug Poporul Român! El nu este inspirat şi nu ţine seama de prevederile din Codurile Muncii din Germania, Franţa, Italia, Spania, U.S.A., Canada, Japonia, Coreea de Sud, Marea Britanie, Polonia, Cehia, China, Argentina, Brazilia, Federaţia Rusă, Suedia, Danemarca etc. În nici una dintre aceste ţări nu există prevederi identice cu cele din Codul Sclaviei Moderne pe care le-a impus, împotriva tuturor, Regimul Băsescu-Boc, susţinut de U.D.M.R. Liderii U.D.M.R. sperau că, prin Codul Sclaviei Moderne, angajatorii unguri din instituţiile publice şi din firmele private îi vor lăsa fără locuri de muncă pe români, alungându-i mai uşor din Ardeal.

Regimul Baăescu-Isărescu-Boc, la comanda străină, a decis ca românii în România dobândesc, din anul 2011, statutul de sclavi, de unelte vorbitoare aşa cum le-au denumit alogenii Marx, Engels şi Lenin, din aceeaşi etnie cu Silviu Brucan. Modificările esenţiale stabilite de F.M.I. şi Banca Mondială în Codul Muncii urmăresc să pună de acord Statutul angajaţilor cu cel de colonie al României, unde salariaţii să devină sclavi la patronii străini. Pentru aceasta se desfiinţează contractele colective de muncă, iar românii care vor să muncească în România trebuie să accepte statutul de sclavi. Stăpânii alogeni de sclavi români, conform Codului Sclaviei Moderne, îi angajează când vor şi în ce condiţii doresc, dar îi şi pot da afară după bunul plac, iar în locul lor vor aduce alţi sclavi, din ţările sărace din Africa şi Asia.

După ce în anul 2010, F.M.I. şi Regimul Băsescu-Boc au lichidat peste 400.000 I.M.M.- uri şi au desfiinţat 700.000 locuri de muncă, prin noul Cod al Sclaviei Moderne se urmăreşte să fie daţi afară din locurile lor de muncă peste 2 milioane de angajaţi români, care vor fi obligaţi să emigreze pentru a supravieţui. Şi în acest domeniu, genialul Mihai Eminescu avea dreptate când scria, în „Federaţiunea” din 22 aprilie 1870, următoarele: „Legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însuşi; condiţiunea de viaţă a unei legi, garanţia stabilităţii sale e că ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuinţelor acelui popor”. Este clar că Poporul Român nu a cerut, nu are nevoie şi nu accepta un Cod al Sclaviei Moderne impus de F.M.I. şi slugile lor de la Bucureşti, papagalii şi popândăii cu ifose de mari politicieni.

Este evident că noul Cod al Sclaviei Moderne face parte din Holocaustul împotriva Poporului Român şi este menit să susţină proiectul „Israel în România”. Pentru a reduce cu 170 numărul de parlamentari, preşedintele Băsescu a decretat Referendum Naţional, odată cu alegerile prezidenţiale de la sfârşitul anului 2009. Pentru a transforma peste 5 milioane de angajaţi români, în România, din oameni liberi în sclavi, preşedintele Băsescu nu a vrut să afle opinia Poporului Român prin Referendum Naţional, ci a susţinut ordinul F.M.I. de angajare a răspunderii Guvernului Boc V pe Codul Sclaviei Moderne. Românii sunt obligaţi să iasă în stradă pentru a scăpa de statutul de sclavi şi pentru a opri Holocaustul împotriva Poporului Român.