Daily Mail a MINȚIT despre INVAZIA românilor în UK

Tabloidul britanic Daily Mail a publicat în ediţia electronică un material în care recunoaşte că a mințit în legătură cu „avioanele pline cu români” ce s-ar fi îndreptat spre Regatul Unit la 1 ianuarie, după ridicarea restricţiilor de muncă.

„Suntem bucuroşi să clarificăm că unele dintre zborurile suplimentare au fost introduse cu mult înainte de 1 ianuarie”, scriu jurnaliştii, care în urmă cu două luni relatau că numărul curselor aeriene din România şi Bulgaria s-ar fi dublat, pe fondul „invaziei.” Cu toate acestea, Daily Mail dă vina în principal pe sursele sale de la Bucureşti şi Sofia, care i-ar fi oferit informaţii greşite.

În plus, organizaţia Migration Matters a contactat zeci de transportatori aerieni şi rutieri, cărora le-au cerut detalii despre cursele suplimentare de la începutul anului.

Operatori precum Blue Air, Wizz Air şi Iberia au răspuns sondajului, în care nu au notat nicio creştere semnificativă a numărului călătorilor odată cu 1 ianuarie 2014.

Huffington Post scrie că aşa-zisul asalt al muncitorilor din estul Europei asupra Marii Nritanii nu s-a materializat nici în prezent. Angajatorii din regat au scos la înaintare zece mii de locuri de muncă pentru români, o creştere cu 70 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.