Că este Victor Ponta, Crin Antonescu sau Traian Băsescu, niciunul dintre ei nu poate fi crezut pe cuvânt. Dacă cel dintâi n-ar fi prim-ministru, cel de-al doilea – preşedinte interimar, iar al treilea – preşedinte suspendat, zicerile lor nici măcar n-ar merita consemnate, într-atâta sunt de schimbătoare şi de inconsiste.
Funcţiile de autoritate pe care le ocupă în stat şi care, în general, îi responsabilizează pe oamenii politici şi îi obligă la o minimă consecvenţă în raport cu propriile declaraţii şi fapte, nu reprezintă, în cazul celor trei, garanţia că spun adevărul ori că îşi respectă cuvântul dat, ba dimpotrivă. Într-o campanie de numai trei săptămâni, au concentrat minciuni, dezinformări şi manipulări cât pentru un deceniu, unele atât de grosolane că revoltă bunul simţ.
Au infestat spaţiul public cu propaganda lor deşănţată, cu răcnetele şi insultele emise individual ori în haită, cu discursurile lor patriotarde şi morala propăvăduită de hoţi, l-au invadat şi transformat într-o baltă toxică, în care cetăţenii se sufocă precum peştii. Niciodată, în ultimii douăzeci de ani, liderii acestei ţări n-au fost mai lipsiţi de credibilitate şi onoare ca cei de acum.
Ce avem astăzi? Un prim-ministru – Victor Ponta -, care se bălăceşte în „mândria” de a-şi fi copiat teza de doctorat, care a semnat ordonanţe de urgenţă neconstituţionale jurând că respectă Constituţia, care face pe ghidul în „vila de protocol pentru Băsescu” (aşa i-a zis lui SPP-ul) şi stă călare pe televizor, în loc să-şi vadă de guvernare, care urlă „Înaltă trădare!”, când pedeliştii îl reclamă la Bruxelles, dar, apoi, îi pârăşte şi el, care dă în magistraţi (procurorii „stalinişti”) de câte ori poate, dar susţine că apără statul de drept, care rămâne un politician dubios pentru omologii europeni şi care te prosteşte fără să clipeacă.
Un preşedinte suspendat – Traian Băsescu -, care susţine că ar fi salvat Titanicul, dar contribuie la scufundarea în primitivism politic a propriei ţări, care îmbrăţişează teorii false şi periculoase precum „lovitură de stat”, când adversarii îi taie telefonul special, care, azi, îndeamnă „Veniţi la vot!” şi mâine, viceversa, care ba nu se mai întoarce, ba revine în funcţie după un referendum invalidat, cu vot împotriva sa, zdrobitor, care îi acuză pe cetăţenii care vor să voteze că „legitimează lovitura de stat”, care a jucat, în şapte ani de mandat, atâtea personaje încât nimeni, poate nici el însuşi, nu mai ştie cine este cu adevărat.
