Blestem sau incompetenta? Încă o afacere a lui Patriciu, pe apa sâmbetei: restaurantul de două milioane de euro, Heritage, s-a închis

SENZATIONAL

Restaurantul a activat în Casa Tătărescu, de pe strada Polonă. Familia Patriciu a investit două milioane de euro în acest restaurant, prin care au trecut doi „chef”-i cu experiență în restaurante de trei stele Michelin.

Luxul în domeniul restaurației nu merge prea bine, dacă este să ne luăm după soarta restaurantului Heritage, în care Dinu Patriciu a investit cel puțin două milioane de euro, restaurant gestionat de fiica sa, Ana. Prețurile mari pentru cele trei meniuri fixe, 240, 390 sau 550 de lei – asta fără vinuri – dar poate și decorul retras și atmosfera intimă, nu tocmai agreată de majoritatea oamenilor cu bani de pe la noi, au pus cruce afacerii, săptămâna aceasta, după mai multe încercări de relansare.

Estimările Anei Patriciu, care susținea că poate atrage 40-50 de clienți pe zi, la ultima relansare, din aprilie 2011, s-au dovedit prea optimiste. Numele chef-ului Juan Amador, cu trei stele Michelin, nu a fost suficient pentru a asigura o clientelă constantă. Ana Patriciu spera chiar să atragă criticii de la Michelin pentru a obține o stea în domeniul gastronomiei, după cum declara pentru Forbes, anul trecut, când s-au investit 500.000 de euro în relansare. Chiria platita in vila de la Gradina Icoanei ajungea la 8.000-9.000 euro/luna, potrivit unor declaratii anterioare ale Anei Patriciu, fiica miliardarului Dinu Patriciu.

Patriciu deținea acțiuni la Heritage, „restaurantul bancherilor”, încă din 2007. În 2008, restaurantul a fost închis pentru renovare, timp de câteva luni. O nouă schimbare de decor și de concept a venit în anul 2011, fără succes, însă.

Casa în care se afla restaurantul, de pe strada Polonă, a fost scoasa la licitatie pentru suma de 1,2 milioane de euro, in urma unei datorii de 2 milioane de euro, pe care George Negropontes, proprietarul imobilului, o are catre casa de avocatura Iordanescu si Asociatii. Executarea vilei a fost ulterior suspendată, urmare a unei contestații depuse de Negropontes.

Dinu Patriciu, cu o avere impresionantă din afaceri cu petrol, a eșuat cu afacerile lansate în ultimii ani: MIC.RO și MAC.ro sunt în insolvență, la un pas de faliment, iar studenții și doctoranzii bursieri ai lui Dinu Patriciu au fost abandonați la mijlocul burselor, fără fonduri.