Doi bistriţeni s-au ales cu o pagubă de 2.700 de lei după ce au vândut zece purcei unor necunoscuţi, în târgul din comuna Şieu, în schimbul cărora au primit 27 de bancnote a câte 100 de lei false, trase la xerox.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Claudia Creţa, poliţiştii au început deja să le caute pe cele două persoane care s-au folosit de bancnotele false, singurele indicii fiind că ele se aflau într-o Dacie de culoare roşie, înmatriculată în Mureş. Prima victimă a celor doi a fost un bărbat de 48 de ani, din satul bistriţean Sebiş, care a primit în schimbul a cinci purcei suma de 2.000 de lei, din care o bancnotă de 200 de lei şi 18 de 100 de lei. La o verificare mai atentă, bărbatul a constatat că 16 dintre cele 18 bancnote a 100 de lei erau false, fiind trase la xerox.
La puţin timp după ce bărbatul a sesizat poliţia că a fost înşelat, o femeie de 54 de ani, din satul Ruştior, a venit cu o plângere asemănătoare. Femeia fusese şi ea victima negustorilor cu bancnote false, primind, în schimbul a cinci purcei, suma de 1.500 de lei, dintre care 1.100 de lei erau în bani traşi la xerox. „Cercetările sunt continuate de către Biroul Poliţiei Rurale Bistriţa şi Postul de Poliţie Şieuţ, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului. Atragem atenţia tuturor ca, înainte de a vinde bunuri, să se uite cu atenţie la elementele de siguranţă ale bancnotelor, pentru a nu deveni victimele celor care cu neruşinare păcălesc oamenii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN. (O.M.)