Trupa *LUDIC* a smuls toate ropotele de aplauze şi premiile acordate la Festivalul Naţional de Teatru Actfest
În urma unei prestaţii artistice excepţionale, consacrata trupă studenţească ieşeană LUDIC, a obţinut recent, la Galaţi, Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Naţional de Teatru „Actfest”.
Studenţii ieşeni au dovedit încă o dată că sunt printre cei mai tari dintre exponenţii teatrului românesc consistent, inteligent şi de bună calitate. În cadrul celei de-a 2-a ediţii a Festivalului Studenţesc de Teatru Actfest, care a avut loc la Galaţi, în perioada 4 – 6 Mai 2012, trupa ieşeană LUDIC reuşit *să confişte* toate aplauzele spectatorilor cât şi cele două mari premii puse la dispoziţie de organizatori: Marele Premiu şi Trofeul Festivalului. După o prestaţie artistică unică şi deosebit de apreciată de un juriu de mare exigenţă artistică, ieşenii ce alcătuiesc Trupa LUDIC s-au impus la toate capitolele. Astfel, Marele Premiu şi Trofeul Festivalului de la Galaţi a revenit ieşenilor după jocul formidabil din spectacolul intitulat * Poveşti de familie* de Bljana Srbljanovic, în regia lui Aurel Luca. Premiul pentru cea mai buna regie a Festivalului a revenit ieşeanului Aurel LUCA iar premiul pentru cel mai bun actor în rol principal a fost smuls, împreună cu ropotele de aplauze, de studentul Ionu Nacu, component al „LUDIC*. Totodată, *Premiul pentru cel mai bun monolog al Festivalului* i-a revenit ieşencei Vera PANTEA, de la Trupa LUDIC. Premiile din cadrul Festivalului Naţional de Teatru Studenţesc *Actfest* au fost acordate de un juriu care a avut următoarea componenţă: Cristian Iacob de la Teatrul Mic din Bucureşti, Ana Zubcu – actriţă la Teatrul din Galaţi, Vlad Vasiliu – actor la Teatrul din Galaţi, şi nu în ultimul rând Angela Ribinciuc – de la publicaţia Vocea Liberă din Galaţi.
Peste 250 de trofee şi premii la festivalurile naţionale şi internaţionale
În ultimii ani, Trupa LUDIC din Iaşi a participat la numeroase festivaluri şi spectacole internaţionale în Europa, Asia şi Africa. În primăvara lui 2011, Ambasada României la Beirut şi Institutul Cultural Român au organizat turneul Teatrului studenţesc cu ocazia lansării reţelei EUNIC (European Union National Institutes for Culture) în Liban. Evenimentele au fost sprijinite de Asociaţia România – Levant şi de Consulatul Onorific al Republicii Moldova în Liban. La vremea aceea, Teatrul studenţesc Ludic a prezentat publicului libanez spectacolul *Despre sexul femeii ca un câmp de luptă, în războiul din Bosnia*, după Matei Vişniec, în regia lui Aurel Luca. Piesa este inspirată din realitatea dramelor femeilor bosniace. Spectacolul a prezentat destinul a două femei în timpul şi după războiul din Bosnia. Cele două personaje au încercat să atragă atenţia asupra războiului şi a consecinţelor sale dezastruoase. Tot atunci, LUDIC a prezentat şi un spectacol în limba franceză sub forma unui colaj adaptat din piesele Teatrul descompus şi Omul-Pubelă, tot din creaţia scriitorului Matei Vişniec. În perioada verii, componenţii Teatrului Studenţesc LUDIC nu duc lipsă de oferte. Studenţii ieşeni se pregătesc asiduu pentru a participa pe la mai multe festivaluri internaţionale la care au fost selectaţi de jurii internaţionale pentru a reprezenta Teatrul românesc în Spania , Maroc, Tunisia şi Rusia. Înfiinţat în anul 1978 de către profesorul Aurel Luca, Teatrul LUDIC este formaţia reprezentativă a studenţilor din Centrul Universitar Iaşi. Prin rezultatele şi performanţele obţinute de-a lungul anilor, LUDICs-a făcut remarcată la nivel naţional şi internaţional. Actorii, studenţi la aproape toate facultăţile, au obţinut peste 250 de trofee şi premii. La ora actuală, Teatrul studenţesc Ludic din Iaşi are o mare experienţă internaţională, fiind deschis dialogului teatral european şi mondial, fapt argumentat prin calitatea artistică a participărilor la festivaluri de pe aproape toate continentele. Până în prezent, toate spectacolele studenţilor ieşeni care alcătuiesc Trupa LUDIC s-au bucurat de un real success şi de un public numeros.
Recunoaştere internaţională bine-meritată
În 2011, studenţii din Ludic nici nu au avut timp să respire. Actorii ieşeni au început în forţă cu Festival Internaţional de Teatru C.U.L.T. din AVELLINO – NAPOLI – ITALIA, spectacole organizate de Compania de Teatru BALL şi ASSOCIAZIONE TEATRALE AISTHESIS. A urmat apoi participarea în forţă, în Republica Liban, la invitaţia Ambasadei României de la Beirut , a ICR şi a Asociaţiei România Levant, pentru o reprezentaţie unică la „Zilele Culturii României „. În perioada iunie – iulie, cei de la Ludic au fost prezenţi la Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret – „VREME”, care a avut loc în oraşul Vratza – Bulgaria, iar apoi, în septembrie – LUDIC a reprezentat teatrul din România la Festivalul Mondial de la Mont – Laurier – Canada ( Quebec). După Festivalul care a ţinut două săptămâni, ieşenii au mai susţinut spectacole pentru Comunităţile Româneşti din Montreal, Toronto şi Hamilton. Spre sfârşitul anului 2011, LUDIC a făcut o impresie extraordinară şi la Festivalul Internaţional de Teatru „ON STAGE” care s-a desfăşurat în regiunea Pokhvistnevo – SAMARA, din RUSIA.
Nicu SANDU