După falimentul CET Iaşi, o mână de oameni scoşi pe uşa din dos a Primăriei continuă să înfulece bani frumoşi pe un proiect european pe POS Mediu. Cum se face că în respectiva unitate de management a acestui proiect se mai găsesc încă oameni care odată prinşi cu ocaua mică, încă mai se înfruptă din banii publici, aceasta este încă o inginerie a primarului Gheorghe Nichita.
În anul 2007, municipalitate ieşeană pune mâna pe un sfert de miliard de lei, bani europeni prin care experţii din cadrul acestei instituţii ar fi trebuit să implementeze proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Iaşi în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană”.
Proiectul de termoficare urmărea realizarea unui program de investiţii care să asigure conformarea cu obligaţiile de mediu, dar şi cu obiectivele strategiilor şi politicilor naţionale energetice şi de asigurare a agentului termic. “Programul de investiţii aprobat pentru SC CET IAŞI SA este rezultatul prioritizării unui număr de opţiuni în baza unor criterii de selecţie financiare, de mediu, tehnice şi de suportabilitate. Criteriile de selecţie s-au definit în baza obiectivelor naţionale şi municipale”, declara Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei Iaşi, la momentul implementării zero al proiectului.
Ei bine, echipa de implementare a acestui proiect trebuie să se ocupe cap coadă şi de contractul semnat în martie 2010 între Ministerul Mediului şi Municipiul Iaşi pentru proiectul de modernizare al CET, cu o valoare estimată, conform Studiului de Fezabilitate, la 61,3 milioane euro, fără TVA. Un astfel de proiect cu o sumă aşa de fabuloasă ar fi urmat să fie implementat pe mai multe componente. Un prim pas în derularea proiectului se referă la retehnologizarea a trei cazane de apă fierbinte, de la CET 1 Iaşi, retehnologizarea cazanului de abur nr. 2 din CET2 Iaşi, montarea unei instalaţii de desulfurare în CET2 Iaşi, montarea unei instalaţii de colectare uscată a cenuşii în CET2 Iaşi, retehnologizarea pompelor de transport din CET1 şi CET2, retehnologizarea magistralei 2, a reţelei de transport şi asistenţa tehnică, conştientizare publică şi supervizare. Conform Studiului de Fezabilitate şi a Planului de Implementare, acest proiect ar fi urmat să fie finalizat în perioada 2012-2103. În cursul anului trecut, CET Iaşi, colosul pentru care fuseseră atrase aceste fonduri, a pierit, fiind absorbit de o firmă de escroci francezi, Dalkia, către care primăria urmează să concesioneze sistemul de termoficare pe o perioadă de 20 de ani. În acest moment, CET Iaşi nu mai există, ca enititate juridică fiind în dizolvare. Singurii oameni pe care îi mai are CET sunt 10 recuperatori de creanţe.
Echipa fantastică a primarului Nichita
Cel mai cunoscut personaj din această echipă de pilotaj a fondurilor europene este nimeni alta decât Ana Maria Chrica, soţia fostului director tehnic al Primăriei Iaşi, viitor viceprimar din partea PSD. Fostă angajată a Serviciului Spaţii Verzi din Primăria Iaşi, aceasta a fost prinsă la jumătatea anului trecut într-un celebru scandal cu mită pentru obţinerea unor autorizaţii de taximetrie. În acel dosar au mai fost puşi sub acuzare patronul firmei de taximetrie RVR, Radu Gabriel Norocea, şi administratorul firmei Octopus SRL, Marian Adrian Cardoneanu, cei doi fiind trimişi în judecată de procurori pentru trafic de influenţă. Fapta pentru care aceştia au fost acuzaţi făcea referire la faptul că i-ar fi promis unui taximetrist că, în schimbul a 1.500 de euro, îl vor ajuta să obţină mai repede autorizaţia pentru taximetrie. În discuţiile interceptate de procurori, Ana Maria Chirica ar fi fost veriga care ar fi trebuit să intermedieze obţinerea acelei autorizaţii contra sumei de 500 de euro. În urma cercetărilor a fost scoasă de sub urmărirea penală.
Un alt persoanaj este Noemi Iuliana Bomher, numită în anul 2008 de către primarul Nichita pe postul de manager public al Primăriei Iaşi, post special creat pentru fiica unui renumit om de cultură ieşean, divorţată, cu un copil. La acea vreme, acest personaj a minţit cum că postul a fost înfiinţat prin hotărâre de Consiliu Local, şi că ea l-ar fi ocupat prin concurs. Consilierii au infirmat faptul că ar fi votat pentru un astfel de post, dar Iuliana Bomher a rămas neclintită în post încă câţiva ani, până ce Nichita s-a săturat de “serviciile” ei, plătite regeşte cu 5000 de lei pe lună. Însuşi fostul premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost dovedit că a insistat pentru confecţionarea unui astfel de loc călduţ pentru apropiata sa. Printre ceilalţi oameni din echipa condusă de Mihai Manciu, se mai află Veronica Negru, Olguţa Răduţac, Gabriela Chirica, Viorica Bostan, Roxana Andrioaie, Luminiţa Nazare şi, culmea, Marian Nistor.
Maria Savin