Prefectul Marian Bosianu, între şacalul pesedist de la Gardă şi *las-o bă, că merge-aşa*
Şapou. Primarul Gheorghe Nichita şi-a asigurat liniştea în campania electorală de la locale, şi nu numai. La rugăminţile sale disperate, premierul Victor Ponta l-a uns în postul de prefect al Iaşului pe cel mai pesedist dintre comisari şi cel mai comisar dintre pesediştii de la Garda Financiară. Este vorba de Marian Bosianu. În perioada în care a fost şef la Garda din Iaşi, amicul lui Gigi, a condus o cloacă infectă de inspectori avari şi corupţi, ce aveau parcă menţionat în fişa postului, ca obligaţie de servici, *şpăgi cât cuprinde, dar controale ioc”.
Întâiul om al Cetăţii, primarul Gheorghe Nichita, şi-a tras prefect la scară. Odată cu numirea lui Bosianu în fotoliul de reprezentant al Guvernului României în teritoriu, majoritatea liberalilor ieşeni, care au fost obligaţi de soartă să facă o alianţă contra-firii cu pesediştii tătucului nea Ion Ilici Iliescu, stuchesc dezgustaţi în stânga şi-n dreapta, a lehamite, sau îi înjură pe toţi, pe la colţuri, de mama focului. În urmă cu mai bine de şase – şapte ani, pe vremea Guvernării liberale, finul baronului liberal Relu Fenechiu, e vorba de Valerian Sălăvăstru, îi aducea acuze grave fostului comisar-şef al Gărzii Financiare Iaşi. Din postura de şef al Corpului de Control al Prefecturii ieşene, Sălăvăstru, i-a ajutat atunci pe procurorii DNA la întocmirea unei frumuseţi de dosar penal pe numele unor funcţionari ai Gărzii Financiare, cap de listă fiind fostul comisar-şef Marian Bosianu.
Nereguli cu duiumul şi multă, foarte multă incompetenţă şi prostie
În perioada menţionată, fostul şef al Corpului de Control al Prefectului a sesizat mai multe nereguli în urma controalelor efectuate la instituţia care, chipurile, se ocupa, de eradicarea corupţiei. Atunci, Valerian Sălăvăstru a descoperit că şeful Gărzii Financiare Iaşi, Bosianu, împreună cu alte cadre din conducerea Administraţiei Finanţelor Publice Municipale şi a Direcţiei Generale de Finanţe Publice Iaşi au favorizat mai multe firme, deşi acestea prejudiciaseră statul roman cu sume importante de bani. În acest caz, Sălăvăstru a exemplificat cazul firmelor Cidu SRL şi NH International Service SRL, ambele din Iaşi, care n-au ajuns să fie executate silit pentru prejudiciile aduse deoarece reprezentanţii organelor abilitate să facă demersurile necesare *au uitat să execute actele*. Totodată, fostul sef al Corpului de Control al Prefecturii l-a acuzat în mod direct pe comisarul-şef de atunci Marian Bosianu, de „incompetenţă, dezinformare, pasivitate şi corupţie”, solicitand demiterea acestuia şi a altor trei funcţionari publici: Dumitru Acsinte, pe atunci director-adjunct al AFPM, Viorica Onofrei şi Anca Rotaru, foşti directori-adjuncţi ai DGFP. Mai mult, în perioada amintită, Valerian Sălăvăstru a sesizat autorităţile asupra unui conflict de interese dat de faptul că soţia fostului şef a GF Iaşi, avocat de meserie, reprezenta o serie de firme în procesele cu instituţia condusă de Marian Bosianu, iar socrul acestuia din urmă era jurist la GF, pe care o reprezenta în diferite procese, aflate pe rolul instanţelor. În plângerile întocmite de oficialii Prefecturii ieşene era scris atunci *negru pe alb* că Marian Bosianu „a uitat” cu bună intenţie ca să facă demersurile necesare pentru ca instituţia să recupereze sumele importante de bani în legătură cu societăţile Cidu SRL şi NH International Service SRL, ambele din Iaşi.
Culmea culmilor: finul lui Fenechiu, Sălăvăstru, a fost la un pas de a-l băga la zdup pe actualul prefect
În cazul Cidu a fost vorba despre un act de control întocmit de Gardă în luna octombrie 2003 şi care semnala neînregistrarea în contabilitate a sumei de 1,7 miliarde de lei reprezentând venituri din vânzări, plus 327 milioane reprezentând TVA. Ulterior, în noiembrie, GF Iaşi, prin Marian Bosianu, a cerut DGFP continuarea verificărilor, inspectorii stabilind obligaţii fiscale de 621 milioane lei şi confiscarea sumei de 86 milioane lei. Deşi la data menţionată, inspectorii GF Iaşi aveau în mâini toate atuurile necesare pentru a trece la pasul următor, respectiv recuperarea tuturor sumelor de bani datorate statului, au făcut ulterior diferite sesizări şi plângeri penale, tergiversând lucrurile. Acest fapt a blocat la final toate acţiunile civile de recuperare a banilor şi în plus procurorii ieşeni au dispus NUP (neînceperea urmăririi penale) împotriva vinovaţilor. A doua tergiversare crasă a fost făcută în ceea ce priveşte SC NH International Service SRL. Practic, în luna octombrie 2002, Garda Financiară a confiscat peste 2.500 kg de tablă ondulată pentru care nu existau documente legale de achiziţie şi transport. Deşi documentaţia aferentă procesului verbal întocmit de comisarii ieşeni a ajuns la AFPM în vederea executării amenzilor, acestea au fost puse în aplicare cu 4 luni întârziere. Cu alte cuvinte, inspectorii AFP cât şi comisarii lui Bosianu au închis ochii la toate escrocheriile şi golăniile săvârşite de reprezentanţii celor două societăţi menţionate mai sus. În perioada izbucnirii scandalului, ex-comisarul-şef Marian Bosianu, a lăsat totul baltă şi şi-a luat un concediu de odihnă, forţat de împrejurări.
Instalat în fruntea Prefecturii, doar pentru a-l spăla de păcate pe primarul Gigi şi acoliţii săi
Există un calup de informaţii, venite din zona micilor şi marilor comercianţi ieşeni, că fostul comisar-şef al GF Iaşi, Marian Bosianu, are mai multe porecle. Acestuia i se spune *Mister Aranjament*, *Mister Comision*, ori * Las-o bă, că merge-aşa*, pentru simplul motiv că toate controalele efectuate în trecut de comisarii săi puteau fi negociate şi răs-negociate, evident în schimbul unor comisioane rotunjite. Unii dintre zvonerii şi cârcotaşii cei mai radicali din piaţă spun că însuşi Marian era cel care le dădea dispoziţii comisarilor ca să ajungă la o înţelegere cu aceia care încălcau legile. De altfel, la un moment dat, ex-comisarul Gărzii Financiare, Marian Gaspar, a fost acuzat de către un angajat al Prefecturii Iaşi, că în timpul unei acţiuni de control privind combaterea contrabandei cu ţigări, l-ar fi înştiinţat pe patronul unui magazin. După o scurtă discuţie între cei doi, patronul respectiv a încuiat magazinul şi ar fi plecat înainte ca echipele de control să ajungă la el. Angajatul Prefecturii, care a făcut atunci parte dintr-o echipă mixtă de combatere a traficului de ţigări, pe nume Raluca Bogdan, l-a acuzat în mod expres pe ex-comisarul Gaşpar că l-ar fi anunţat pe patronul unei tonete că urmează să fie controlat. Deşi instituţia de control a Gărzii a fost aspru criticată de prefectul demis, Dragomir Tomaşeschi, Bosianu nu a dorit niciodată să facă comentarii cu privire la acuzele aduse colegului său, Gaşpar. Iată că, după mai bine de doi ani de la acel scandal monstru care a zguduit din temelii GF Iaşi, prefectul Tomaşeschi a ajuns să fie mătrăşit din Casa Pătrată, de către pesediştii lui Gigi Nichita iar la conducerea instituţiei a venit taman ex-comisarul şef, Bosianu, oportunistul de serviciu al PSD. De altfel, chiar şi unii dintre pesediştii cei roşii şi îndoctrinaţi până în măduva oaselor recunosc cu mâna pe inimă că Marian Bosianu a fost instalat în fruntea Prefecturii ieşene doar ca să-l spele de păcate pe primarul Nichita şi pe acoliţii săi. Să fie într-un ceas bun, domnule prefect oportunist, pardon *Mister Aranjament*! Hai, pa!
Nicu SANDU