Relu Fenechiu şi Gheorghe Nichita par să pună la cale una dintre cele mai mari combinaţii din istoria Iaşului ¤ Dacă ne luăm după combinaţiile din trecut, este uşor de crezut că cei doi vor profita din plin de oportunităţile de afaceri, sub umbrela USL Avantaje materiale a primit Fenechiu graţie înţelegerii cu primarul Gheorghe Nichita ¤ Palas şi directori din primărie sunt doar câteva beneficii ale liberallului
Oficial, Iaşul este căpuşat de primarul PSD Gheorghe Nichita şi de liderul PNL Iaşi Relu Fenechiu. Cei doi, în baza unei alianţe mai vechi dar şi comandată de Uniunea Social Democrată (USL) au planuri mari cu Iaşul. Cel mai probabil, pentru interesul personal şi nu al ieşenilor. Dacă ne uităm în trecut, afacerile celor doi au mers strună trecându-se astfel peste orice convingere politică. Şi acum, ne putem aştepta de la orice mai ales că USL-ul este pe val, iar Relu Fenechiu este strategul campaniei electorale la nivel naţional.
Doboş este miezul
În urmă cu cîţiva ani, la solicitarea Prefecturii a fost demarat un control de amploare la sediul primărie, obiectul controlului fiind contractul Dexia, adică un împrumut de 200 milioane lei acordat municipalităţii. Deoarece existau suspiciuni privind cheltuirea acestor fonduri în mod frasudulos, prefecture a considerat ca fiind legitim acest control. Numai că acest control a fost dus la bun sfîrşit iar inspectorii de la Finaţe au descoperit că primăria condusă de Gheorghe Nichita a umflat în mod nejustificat contracte încheiate cu câţiva constructori pentru aşa-zisa reabilitare a infrastructuii rutiere. Dar, exact în momentul în care raportul trebuia înaintat către organele de ceretare penală a fost schimbat directorul de la Direcţia Generală a Finanţelor Public Judeţene Iaşi.
Deoarece hotărârile prin care au fost numiţi noii directori coordonatori au fost declarate ilegale, în toată ţara au revenit pe funcţii vechii directori care au cîştigat posturile prin concurs. Aşa se face că la conducerea Fiscului ieşean a revenit Anton Doboş, unul dintre cei mai devotaţi aghiotanţi ai baronului liberal Relu Fenechiu. Fără să stea pe gânduri, acesta a modificat raportul de control şi l-a făcut scăpat pe Gheorghe Nichita printr-o simplă semnătură.
Afacerea MAZ
Cum au decurs combinaţiile dintre Fenechiu şi Nichita? De exemplu, în 2005, în Consiliul Locala a fost propus spre aprobare un proiect de hotărâre prin care municipalitatea ar fi avut posibilitatea de a cumpăra 50 de autobuze MAZ. Conslierii PNL la îndemnul lui Fenechiu nu au votat proiectul. Dar, în următoarea şedinţă, liberalii s-au sucit şi au fost de acord ca Nichita să arunce peste 10 milioane euro. Şi cum s-a întâmplata asta? Fenechiu a primit de la primărie cu titlu gratuit un teren de lângă mănăstirea Golia pentru construcţia unui sediu PNL. Bună afacere…
Băgat şi la Palas
Pentru ca afacerea să meargă bine în continuare, Nichita a vorbit cu dezvoltatorul de la Palas, Iulian Dascălu să-l lase pe Fenechiu să-şi bage firma Fene Grup SA în tot felul de contracte. Ba mai mult, prin intermediul unui off-shore, Relu Fenechiu şi-a trântit un hotel chiar în buricul ansamblului Palas. În aceste condiţii este lesne de înţeles de ce maşina de vot PSD – PNL a funcţionat perfect atâţia ani de zile în Consiliul Local. La mijloc este vorba de interese imense şi căruţe de bani.
Directori infiltraţi
În mandatul lui Nichita, Relu Fenechiu a mai reuşit o golănie. Are deja trei directori de instituţii pe funcţie, instituţii subordinate primăriei. La Direcţia de Administrare a Patrimoniuluui Public şi Privat (DAPPP) adjunct este liberalul Cristian Ghibu, la CET Iaşi SA director de marketing este liberalul Mugur Cozmanciuc, în timp ce la Ateneul Tătăraşi mersurile le face tot un liberal, Liviu Brătescu.
S-au certat
De ochii lumii, Fenechiu şi Nichita au avut câteva conflicte, cel puţin la nivel declarative. “ Nichita este un ţigan, căruia îi dai toată săptămâna de pomană, iar dacă sâmbată nu faci asta, te înjură. Este o comparaţie corectă cea cu ţiganul. Gheorghe Nichita nu a fost niciodată interesat de investiţii, decât dacă nu a fost direct legat de ele”, a spus în 2009 deputatul Relu Fenechiu. “El se crede ca atunci când vindea blugi şi ţigări sau casete porno prin campus. Aşa am auzit şi eu. Mi se pare o declaraţie în conformitate cu caracterul lui. Aşa este el, aşa se exprimă. Voi analiza dacă pot să-l dau în judecată”, a replicat atunci Nichita. Dar, când este vorba de caşcaval orice animozitate este uitată.
Ciprian Boaru