Procesul de divorţ dintre Irina şi Remus Truică bate pasul pe loc de mai bine de trei ani. Dosarul a ajuns la instanţele din Saint Martin, acolo unde soţia milionarului îşi are reşedinţa, dar judecarea acestuia se tot amână, din diverse motive invocate chiar de omul de afaceri. Cum divorţul încă nu s-a pronunţat, nici procesul de partaj dintre cei doi nu poate demara.
Deşi de mai bine de trei ani nu mai sunt împreună, şi la această oră, în acte, Irina şi Remus Truică sunt soţ şi soţie.
Omul de afaceri pare a nu se grăbi deloc să redevină burlac. Unul dintre motive e acela că, odată pronunţat divorţul, Irina are liber la deschiderea unui nou proces, cel de partaj al averii impresionante făcute în timpul mariajului.
Dosarul de divorţ se află în prezent pe mâna instanţelor din Saint Martin, după ce s-a plimbat mai întâi pe la Paris şi Buftea, unde de altfel au fost şi audiaţi cei doi soţi. Remus Truică a cerut de mai multe ori să depună noi documente la dosar.
Termenele s-au tot amânat, întrucât milionarul şi-a schimbat des avocaţii. O nouă înfăţişare este programată în februarie, astfel că e posibil ca până la pronunţarea divorţului să mai treacă luni bune.