Vineri seara, semiamorţit de gripă şi strănutând din trei în trei minute, de parcă mi-ar fi pus ăştia ceas la nas, m-am uitat la televizor să văd floarea ce-a vestită a VIP-urilor naţionale strânse în bucheţel la premiile „Zece pentru România”. Eveniment impecabil organizat de Realitatea TV. Printre strănuturi, se cuibărea din când în când în minte un gând firav, ca o râmă subnutrită. De ce se întrec toate televiziunile să dea premii? Cui? Dar mai ales pentru ce? Festivitatea premiilor date de Realitatea TV a fost întâi o demonstraţie de forţă mediatică şi arată capacitatea unei televiziuni de a strânge împreună personalităţi din toate domeniile vieţii publice. De exemplu, la premiile Taraf TV sau Etno TV nu ai vedea niciodată picior de politician sau ziarist cosacrat, cu toate că posturile mai sus amintite au audienţă mult peste Realitatea TV. Ca şi în cazul premiilor Tvmania sau VIP, unde lumea se adună ca să facă act de prezenţă, să vadă şi să fie văzută, premiile „Zece pentru România” încearcă să consolideze pe piaţă autoritatea organizatorului. Am văzut acolo defilând mai toate extremele lumii bune a Capitalei, de la politicieni cu dosare penale, şi exponenţi de vază ai lumii interlope, la valori certe ale culturii româneşti. Dan Diaconescu alături de Radu Beligan, Corina Chiriac, alături de Cristian Mandeal, Andreea Marin, alături de Cristian Tudor Popescu, sau Nicoleta Luciu, alături de Emil Hurezeanu sunt numai câteva nume din listele paralele de nominalizări din seara premiilor. Ca de obicei, ierarhiile s-au făcut după cum sună butoiul cu varză, a gol sau a plin. E stupid să crezi că aceste ierarhizări au o bază reală şi că ele sunt făcute pe un fundament ştiinţific sociologic şi axiologic aşa cum e stupid, de exemplu faptul ca maestrul Gheorghe Dinică să fie pe locul 9 şi Alexandru Arşinel pe locul 2, sau Florin Piersic pe locul 1, deşi în anul care a trecut Piersic nu a făcut nimic notabil nici în teatru, nici în film. Până la urmă, premiile Tvmania au fost o utilă încordare de muşchi mediatici din motivele precizate mai sus. Ierarhia premiilor e mai absurdă ca o râmă cu bocanci şi dovedeşte incredibila aplecare spre cleveteală şi snobism cultural ieftin a poporului. Sindrofia a fost făcută, ca şi în ceilalţi ani, doar pentru a da valoare şi a polei frumos nucile din pomul de Crăciun al postului care a organizat-o, nu pentru a propune ierarhii viabile. Nu înţeleg de ce nu a fost premiată Ana Maria Marinca, una dintre cele mai bune tinere actriţe europene ale anului, sau alte nume cu sonorităţi europene care s-au impus real pe schimbătoarea piaţă a valorilor mondiale. Singura excepţie notabilă a fost o tânără, Aurora Simionescu, desemnată „Omul anului” de ziarul „Cotidianul” pentru a fi descoperit parte din faţa nevăzută a Universului. E adevărat, de la o universitate din Statele Unite, că aici în România ar fi descoperit doar că nu scade preţul la benzină, nici dacă ar da arabii petrol gratis. Până la urmă, toată mascarada asta cu topuri şi ierarhii e o mare tâmpenie. Fiecare este unic în felul lui şi modul în care e perceput de un segment sau altul de public este nesemnificativ pentru valoare intrinsecă a individului. Între Ştefan de la Bărbuleşti şi Marin Moraru sunt sigur că mulţi poporeni din Lehliu Gară sau Conţeşti, Dâmboviţa, îl vor alege şi categorisi drept valoare pe primul, în detrimentul celui de-al doilea. Singurul moment exact din punct de vedere valoric a fost premierea salvatorilor mineri, singurii care meritau cu adevărat premiu. Restul, snobism poleit. Astăzi Gică Contra vă urează să aveţi dude din diamant şi papagali cu coarne.
MIRCEA N. STOIAN
