Sâmbătă seara, la restaurantul Magic din Piteşti, a avut loc lansarea ziarului „MIZA în Argeş”, ediţie locală a ziarului naţional MIZA.
Evenimentul, organizat cu stil şi eleganţă, a anunţat intrarea pe piaţa presei locale a unui nou săptămânal care promite că va surprinde prin faptul ca va fi incisiv, deschis către dialogul cu cititorii din toate clasele sociale şi va pune accent pe anchetele sociale şi problemele stringente cu care se confruntă populaţia tot mai des în ultimul timp, dar, mai ales, nu va fi colorat politic.
Locaţia a fost aleasă pe măsura evenimentului, un restaurant elegant, cu o sală foarte spaţioasă. Invitaţii au fost primiţi la intrare de întreg colectivul redacţiei, iar invitat special a fost tânărul interpret Jhonny Bădulescu, renumit atât în ţară cât şi în Italia, unde a participat la concursul Io Canto.
Personalităţi marcante ale vieţii publice şi presei locale au răspuns invitaţiei noastre, dorind să fie alături de întreaga echipă la acest început de drum. Mulţumim tuturor celor prezenţi, dar şi celor care, din anumite considerente, au ales să nu participe.
În numărul viitor al revistei, vom reveni cu mai multe detalii despre acest eveniment.