Ziarul ATAC a prezis „demisia” lui Băsescu

Incredibil dar adevărat!

În urmă cu mai bine de o lună, publicația noastră atrăgea atenția într-o analiză jurnalistică asupra faptului că Traian Băsescu își va propune demisia contra revizuirii Constituției și a unui parlament unicameral * Tot atunci s-au anticipat jocurile Opoziției * Următoarea manevră este – culmea – a lui Dan Diaconescu, prezice încă o dată ATAC

În data de 25 februarie 2012, în ziarul ATAC, sub semnătura lui Mihai Gheza, apărea un comentariu politic extrem de bazat. O analiză despre situația politică de la acea oră, care, ca și acum, era marcată de tot soiul de manevre de culise. Concluzia articolului apare și în titlul acestuia: „Demisia lui Băsescu poate salva PDL!”. Să fi fost hazardat autorul acestui articol de sinteză? La acea vreme, mulți au spus că da. Ba chiar și comentariile din ediția on-line a ziarului ATAC certau redacția pentru „o asemenea ipoteză”. Traian Băsescu nu avea cum să propună o demisie, ne spuneau cititorii din internet.

Abia ce a trecut martie și, iată, la începutul lui aprilie însuși președintele României trimite o scrisoare liderilor USL, înainte de congresele PSD, PNL și PC, în care propune ca Opoziția să accepte revizuirea Constituției, parlament unicameral de 300 de membri, în schimb anunțând că-și va da demisia în timp util pentru ca alegerile parlamentare din acest an să coincidă cu cele prezidențiale. Pe față, Băsescu acceptă o scurtare a mandatului său, contra revizuirii Constituției și a unui parlament unicameral. Pare o nebunie? Nu. În primul rând că Băsescu nici n-a crezut vreo clipă că Opoziția îi va accepta propunerea. Apoi, a mai zis el că pleacă în cinci minute și, de atunci, au trecut cinci ani. Manevra, însă, foloseşte PDL? Iată câteva pasaje din articolul apărut în ATAC în 25 februarie:

Demisia lui Băsescu este singura soluţie pentru păstrarea PDL la guvernare şi după epuizarea acestui ciclu electoral! Explicațiile:
– alegerile parlamentare vor avea o singură temă principală: ei sau noi, mai bine sau mai rău… teoretic, PDL pierde fără drept de apel; de această dată, poveşti de prostit mulţimea gen referendum sau alte chestiuni adiacente care să bruieze comunicarea electorală a adversarilor nu mai pot fi confecţionate; un truc folosit este un truc… folosit; punct.

– alegerile parlamentare sunt, calendaristic vorbind, prelungirea firească a votului de la cele locale, programate peste mai puţin de 100 de zile; din punct de vedere ştiinţific, potrivit tuturor manualelor de sociologie, opţiunea politică nu se schimbă fundamental în perioade atât de scurte de timp; sigur, există excepţii – război, asasinate politice… nu este cazul.

– localele vor fi pierdute de către portocalii; se ştie, nu mai este un secret pentru nimeni, primarii au început să migreze în masă către cei care pot garanta supravieţuirea lor politică şi după 2012; udemeriştii vor interpreta partitura proprie, puţin le pasă de partenerii lor de astăzi; UNPR este în stare de război, ordinele lui Oprea sunt foarte clare; Oprea fără procente este un nimeni în negocierile de la toamnă, iar dacă nu face „rost”de suficiente voturi pentru a trece pragul electoral, Oprea şi toată construcţia lui politică va dispărea asemenea unui balon de săpun; care sunt motivele pentru care „regimentele” uneperiste din teritoriu să sprijine candidaţii PDL? Nu există! Scorul lui Oprea va avea relevanţă şi raportat la scorul PDL; cu alte cuvinte, cine crede în protocoale de colaborare este un naiv sau… hârtia nu suportă cuvântul potrivit!

Ei bine, aşa stând lucrurile, de ce să demisioneze Băsescu şi cum poate salva acest gest PDL? Foarte simplu: decizia de a demisiona aruncă alegerile prezidenţiale la începutul lui 2013, în acelaşi moment cu parlamentarele programate în 2012; ce se va întâmpla de fapt? PDL se va încolona disciplinat în spatele actualului prim ministru, viitorul candidat al portocaliilor la prezidenţiale; iată cât de simplu, folosind un altfel de truc, partidul lui Băsescu se salvează; fără Ungureanu, PDL va dormi în opoziţie cel puţin 8 ani de acum în colo. Cu Ungureanu, culege peste 28% din sufragii, păcăleşte din nou UDMR şi pe celălalt partid care va prinde locuri eligibile în Parlament şi face noul Guvern…revenim imediat asupra „celuilalt” partid.

Cum joacă Băsescu: anunţă public că demisionează doar dacă sistemul parlamentar şi Constituţia vor fi modificate prin voinţa politică a tuturor partidelor parlamentare, printr-un efort naţional, pentru modernizarea statului. Modernizarea înseamnă, în viziunea lui Băsescu, reducerea numărului de parlamentari la 300. Ponta şi Antonescu primesc oferta public şi… ei bine, aici este „buba”.

Accepţi demisia la schimb cu cererile preşedintelui, te trezeşti cu Ungureanu în campanie… nasol. Înţelegi strategia lui Băsescu şi nu accepţi reformarea statului în speranţa că preşedintele nu demisionează şi vei avea alegeri la termen, fără Ungureanu… nasol, populaţia primeşte direct în ficat efectele unei disonanţe cognitive teribile: „Una spuneţi şi alta faceţi, băi useliştilor…”. Pare încurcat, dar este foarte simplu, până la un punct.

Toată această strategie depinde de un singur om. Vă vine sau nu să credeţi, acesta nu este Băsescu, nici Ponta, Antonescu sau tânărul Ungureanu. Cel care va decide soarta României, cine ştie, poate acum când scriu aceste rânduri a fost deja decisă, este Dan Diaconescu. Preşedintele Băsescu nu poate „muta” pe tabla de şah a României moderne fără să fie sigur că Dan Diaconescu înţelege „importanţa” gestului prezidenţial. Pentru că, nu-i aşa, indiferent de variante, partidul lui Dan Diaconescu va face posibilă viitoarea guvernare a României. Depinde doar de el şi viitorul PDL şi oportunitatea demisiei preşedintelui Băsescu.

Mihail Făgărășanu