Şefii fotbalului românesc sunt contestaţi din ce în ce mai aprig, pe zi ce trece. Dacă până acum a funcţionat fără probleme zicala cu câinii care latră în timp ce caravana îşi vede de drum, vocile contestatarilor devin din ce în ce mai puternice şi par să pună în scenă o altă zicală: cea cu vulpea care-şi roade laba să scape din cursă. Cel puţin aşa se vede după ultima şedinţă a Comitetului Executiv al FRF, când Mircea Sandu şi Mitică Dragomir s-au certat crunt.
Să uităm de datorii!
Cei doi şefi ai fotbalului românesc s-au contrat pe teme de licenţiere. Patronul Florian Walter („U” Cluj) a propus ca datoriile la stat să nu mai fie luate în calcul la evaluarea criteriului financiar pentru acordarea licenţei, iar modificarea să aibă efecte imediat. Dumitru Dragomir, dar şi de alţi finanţatori din Liga I l-au susţinut. În schimb, Mircea Sandu, cu gândul la scaunul pe care îl ocupă la forumul internaţional de fotbal a cerut ca totul să se facă exact aşa cum cere UEFA. Discuţiile au degenerat, la un moment dat.
Florian Walter: „Cluburile care intră în insolvenţă să primească totuşi licenţa, să nu mai fie criteriu de licenţiere”
Dumitru Dragomir: „Da, domne’! Susţinem ideea”
Mircea Sandu (cu glas apăsat): „Noi avem nişte reguli clare de la UEFA. Criterii de licenţiere pe care trebuie să le aplicăm”
Dumitru Dragomir (ţipând): „Toate cluburile mari din Europa au datorii! Noi suntem mai catolici decât Papa”
Mircea Sandu (tăios, către Mitică): „Ce vrei, bă!? Nu-ţi convine, nu te mai înscrie în Europa, fă-ţi tu un regulament”.
Explicaţii penibile
La amicalul dintre România şi Uruguay câţiva fani ai Craiovei au afişat mesajul „FRF=RMGC”. BGS-ul a intervenit şi, împreună cu jandarmii, i-a evacuat pe suporteri. „La puşcărie, Mitică, la puşcărie!” şi „Sandu, eşti o mizerie!” au răspuns spectatorii. „O mână de derbedei care au vrut să strice jocul echipei naţionale. Felicit Jandarmeria că i-a scos din stadion pe huligani”, declara Dragomir, după meci.
La meciul dintre Dinamo şi Gaz Metan, disputat pe acelaşi stadion, povestea s-a repetat. Ultraşii dinamovişti au afişat un banner pe care scria „Mitică la brutărie”, care a fost confiscat imediat de angajaţii BGS.
Explicaţiile lui Mitică sunt halucinante: „Ce paragraf din România dă voie să inciţi la violenţă şi la exterminare? Dacă voiau să ne dea jos, trebuia să spună «să fie schimbaţi», nu «Jos!». Ei vor moartea noastră, vor să ne extermineze! (…) Nici pe timpul naziştilor n-a fost asa ceva!
Jos înseamnă cînd eşti mort! La stadion ai voie cu bannere «Hai Rapid, Hai Steaua, Hai Dinamo!». Dar ei vor să mă omoare! E incitare la violenţă! (…) Dacă vrei schimbarea mea, nu strici spectacolul sportiv. Faci o cerere la primărie şi iei autorizaţie de protest. Nu trebuie să inciţi la exterminarea mea!”.
Teo Popa